Timişorenii află cum a reuşit alpinistul Horia Colibăşanu să cucerească unul dintre cele mai periculoase vârfuri asiatice de peste 8 000 de metri - Annapurna. Clubul Sportiv Alternative Timişoara, în colaborare cu Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest Timişoara, organizează marţi, 18 ianuarie, de la ora 19,30, în Aula Magna, proiecţia video „Ascensiunea vârfului himalayan Annapurna“.
Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu este
primul român care va primi distincţia
„Spirit of Mountaineering”, în cadrul
celui mai mare festival de recunoaştere a
performanţelor în alpinism, după ce
şi-a riscat viaţa în timpoul unei
ascensiuni pentru a-şi salva un coleg.
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.