Un băieţel orb a cântat la pian, smulgând ropote de aplauze şi lacrimi celor prezenţi. Aproape 60 de copii, unii dintre ei exploataţi prin muncă, alţii suferind de dorul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, alţii atât de sărmani încât masa de Crăciun e aproape un miracol, dar cu toţii cuminţi şi buni la învăţătură, au primit daruri. Lumina de la Bethleem a ajuns la Timişoara.
Un prim semn al Crăciunului l-am avut duminică, 12 decembrie, când sute de glasuri au răsunat la Casa de Cultură “Ion Cojar” din Recaş. Colindători de la bisericile de pe raza oraşului, dar şi din satele aparţinătoare au vestit bucuria sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Hristos. Concertul a fost organizat de Primăria Oraşului Recaş şi de Consiliul Local.
Glasuri limpezi, ochi miraţi şi costume de poveste, colinde frumoase şi momente greu de uitat: Sala Capitol a fost plină-ochi de copii, veniţi luni, la matineu, să vadă spectacolul micuţilor din Corul Flores Castelli, instruiţi în cadrul Atelierului de Muzică Medievală al Muzeului Banatului din Timişoara.