Coloana Fidelităţii din Timişoara încă se află în Cimitirul Eroilor. Nu se ştie pentru cât timp, deoarece primarul Timişoarei, Nicolae Robu, o vrea mutată în intersecţia din zona Bălcescu. Nu acelaşi lucru vor şi reprezentanţii maghiarilor din Banat – asta pentru că monumentul respectiv este unul ce le produce un gust amar.
Cu toate ultimatumurile şi protestele anunţate de UDMR, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu renunţă la decizia de a muta Monumentul Fidelităţii – Coloana Victoria din Cimitirul Eroilor în Piaţa Bălcescu. Întrebat dacă există toate avizele necesare, inclusiv acordul Ministerului Culturii, edilul-şef a afirmat că da şi că acum se lucrează la un studiu de amplasament.
Conducerea UDMR Timiş consideră anormală decizia primarului Nicolae Robu de a muta, totuşi, Coloana Fidelităţii în Piaţa Bălcescu, în condiţiile în care comunitatea maghiară a purtat negocieri, timp de o lună şi jumătate, cu municipalitatea şi susţinătorii acestei mutări şi a oferit alternative. Reprezentanţii uniunii îi transmit primarului Timişoarei că vor aştepta timp de o săptămână să fie reluate aceste negocieri, în caz contrar ei urmând să recurgă la proteste.
Chiar dacă subiectul nu s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Timişoara de marţi, primarul Nicolae Robu le-a cerut aleşilor să voteze dacă sunt sau nu de acord cu mutarea Monumentului Fidelităţii – Coloana Victoria din Cimitirul Eroilor în Piaţa Bălcescu, o idee prezentată de edil încă din toamna anului trecut. Consilierii locali s-au declarat de acord cu mutarea monumentului, în ciuda opoziţiei manifestate de reprezentanţii UDMR Timiş.
Coloana Fidelităţii din Timişoara a tot fost plimbată, pe hârtie, dintr-o parte în alta. Primarul Timişoarei Nicolae Robu intenţionează să o mute în zona Bălcescu, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. Reprezentanţii UDMR au contestat această mutare şi au cerut ca monumentul să rămână în Cimitirul Eroilor, acolo unde e acum. Acest scandal a ajuns şi la urechile ambasadorului Ungariei.
Eveniment
Se circulă îngreunat pe Autostrada A1 Timișoara-Arad, după două accidente rutiere produse la mică distanță unul față de celălalt.
Ştiri din Timiș
Dacă urmează să pleci cu avionul din Timișoara și cauți o soluție sigură și convenabilă pentru mașina ta, ai ajuns exact unde trebuie. Există o variantă modernă și accesibilă, situată în apropiere de aeroportul din Timișoara, care îți oferă mai mult decât un simplu loc de parcare: îți oferă liniște, siguranță și confort pentru mașina ta.
Eveniment
O adolescentă de 16 ani a fost găsită fără viață în casa unde locuia din Timișoara, în urma unui gest extrem. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează circumstanțele tragediei.
Ştiri din Timiș
Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău a găsit muncitori cazați și sedii de firme în internatul Liceului Tehnologic de Vest. Ca urmare a acestor descoperiri, s-au autosesizat și polițiștii. În plus, președintele CJT Alfred Simonis spune că va cere prefectului să verifice toate internatele din județ.
Ştiri din Timiș
Aflat pe proaspăt-lansatul șantier al Institutului Oncologic Timișoara, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș Florin Ardelean a oferit câteva detalii despre Spitalul Municipal Timișoara, cel care era să rămână fără autorizație și contract cu Casa Națională de Asigură de Sănătate.
Eveniment
Doi tineri au fost răniți după ce șoferul unei mașini, aflat sub influența alcoolului, a intrat într-o casă în localitatea Bărăteaz. Conducătorul auto, în vârstă de 19 ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis dosar penal.
Eveniment
Trei persoane, printre care doi copii de 6 ani, au fost rănite într-un accident produs la o intersecție din Timișoara. O șoferiță de 44 de ani nu a acordat prioritate și a provocat un impact în lanț, soldat cu răniți. A fost deschis un dosar penal.
Eveniment
O fată de 14 ani a trecut printr-o sperietură marți după-amiază, în timp ce se afla pe strada Cornel Lazăr din Timișoara. Adolescenta a fost abordată de un tânăr necunoscut, care, potrivit părinților, a avut un comportament agresiv verbal.