Timișorenii stau de două nopți în frig și nu se știe cu certitudine când li se vor încălzi caloriferele, iar un bărbat de 66 de ani a murit miercuri seară, încercând să se încălzească de la flacăra aragazului. Omul locuia cu fiica lui, care a ajuns la spital, la etajul 1 al unui bloc din Calea Șagului racordat la Colterm.
Timișorenii au stat încă o noapte în frig. Furnizorul de gaz anunțat miercuri ca soluție de avarie de primarul Fritz s-a răzgândit, dar municipalitatea a găsit o altă sursă pentru ca societatea de termoficare să poată încălzi caloriferele celor 56.000 de abonați și spitalelor din oraș. Contractul nu e semnat însă, așa că totul poate fi o nouă promisiune.
Tragedie într-o familie din Timișoara, miercuri seară. Un bărbat de 66 ani a fost găsit mort, iar fiica lui, în vârstă de 38 ani, a ajuns în stare gravă la spital. Cei doi locuiau într-un apartament racordat la Colterm și se încălzeau cu ajutorul aragazului. Polițiștii au deschis un dosar penal. UPDATE: Tânăra de 38 ani a ajuns la spital cu insuficiență respiratorie și intoxicație cu monoxid de carbon.
Timișorenii ar putea sta încă o noapte în frig, la fel ca și bolnavii din spitalele racordate la sistemul centralizat de încălzire. Miercuri seară, la ora 22, Colterm încă nu avea semnat contractul cu noul furnizor de gaz anunțat ca „soluție de avarie”, miercuri după prânz, de primarul Dominic Fritz. Caloriferele sunt reci și nu se știe când se vor încălzi.
România
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
România
Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
1
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu datorii la bugetul local aveau, până luni, termen să își plătească dările acumulate până pe 31 august pentru a scăpa de penalități și dobânzi. Primăria anunță că termenul s-ar prelungi până pe 19 decembrie.
Ştiri din Timiș
Într-o lume din ce în ce mai aglomerată și zgomotoasă, crearea unui mediu liniștit a devenit o prioritate atât în locuințe, cât și în spațiile de lucru. Una dintre cele mai eficiente soluții pentru reducerea zgomotului și îmbunătățirea acusticii este utilizarea de panouri acustice. Acestea sunt versatile, ușor de instalat și extrem de eficiente pentru a crea un spațiu confortabil și lipsit de poluare fonică.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a lansat trei proiecte cofinanțate prin Fondul Social European Plus, dedicate formării profesionale a angajaților din Regiunile Vest, Sud-Est și Sud-Muntenia.
Ştiri din Timiș
O nouă ediție a Târgului de Crăciun va avea loc luna viitoare în comuna Giroc.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Imaginează-ți: oaspeții ajung după o zi lungă la unitatea de cazare și tot ce își doresc este o băutură rece. Sau poate ai un birou, iar colegii și cei din echipa ar aprecia să-și păstreze prânzul la temperatura optimă de prospețime. Indiferent de scenariu, frigiderele și vitrinele frigorifice vor asigura mai mult confort. Alegerea corectă a acestor electrocasnice nu doar că îmbunătățește confortul, dar va transforma întreaga atmosferă a locului.