Societatea de termoficare începe de marți reviziile tehnice anuale pentru pregătirea sezonului de încălzire 2020-2021. Toți abonații Colterm vor rămâne fără apă caldă timp de jumătate de zi, iar unii nu vor avea apă caldă vreme de patru zile, inclusiv cei care locuiesc în centru. Lucrările se vor desfășura pe etape, timp de mai multe săptămâni, în diferite zone ale orașului.
Colterm vrea să folosească cu 10% mai puțin cărbune pentru a le da căldură și apă caldă timișorenilor și implementează un proiect prin care va putea arde biomasă. Numai că va trebui să cumpere materia primă, pentru că în Timișoara nu există stație de compost, iar la stația de sortare nu ajung deșeuri vegetale.
Primarul Timișoarei a anunțat că proiectul pentru reabilitarea a aproape 30 de kilometri de conducte ale Colterm a fost aprobat la finanțare. Contractul în valoare de aproape 30 de milioane de euro este împărțit în două loturi, aceeași asociere de firme câștigând ambele licitații. Gigacaloria, însă, tot se va scumpi...
România
Joi seară, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD care a ieșit pe locul 3 la alegerile prezidențiale, a anunțat că se retrage din cursă chiar dacă, în urma renumărării voturilor, se dovedește că a fost dezavantajat. Acesta vorbește și despre „manipulare”.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. UPDATE: Au sosit membrii convocați la numărătoare.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4