La 30 de ani de la Revoluția din 89, președintele Klaus Iohannis a poposit la Opera Română, unde a fost programat spectacolul „Revolta”, cu Maia Morgenstern și Ion Caramitru, un Regal de Balet care descrie artistic momentul istoric din 89, dar și societatea după 30 de ani de la acest moment. Iohannis a vorbit despre durerea urmașilor eroilor revoluției, dar și despre libertatea câștigată de Timișoara în urmă cu 30 de ani.
Revoluționarii nu s-au mai certat în sala de consiliu a Primăriei Timișoara, la ședința festivă organizată cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Primăria nu a mai acordat nici titluri de Cetățean de onoare, dar primarul Robu le-a dat medalii asociațiilor de revoluționari, pentru recunoștință. Unul dintre cei mai cunoscuți revoluționari a cerut scuze din partea Armatei Române, iar Robu a anunțat că vom avea până la urmă un monument, dar și placă de bronz trimisă de Donald Trump.
În urmă cu exact 30 de ani, timișorenii au ieșit pentru prima dată în stradă. S-au adunat în Piața Maria, solidari cu Laszlo Tokes, după ce s-a aflat că pastorul urma să fie evacuat din Biserica Reformată, acolo unde și locuia. A doua zi au fost oprite tramvaiele, iar acum STPT amintește de acel moment. Vor fi și proiecții 3D pe clădirea Bisericii Reformate. Atenție, momentul dă peste cap circulația mijloacelor de transport în comun!
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.