Artista Ioona Rauschan, unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai Timișoarei, va fi sărbătorită de locuitorii orașului de pe Bega. Scriitoarea a murit în urmă cu cinci ani, iar Asociația „Ioona” va celebra viața și cariera acesteia prin evenimentul comemorativ „O oră pentru Ioona”.
Studentii de la Thespis fac revolutie! Evenimentele din 1989, celebrate printr-o saptamana de teatru
Trupa de teatru studențesc Thespis din cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara va celebra așa cum se cuvine cei 25 de ani de la începerea Revoluției. Locuitorii orașului de pe Bega sunt așteptați să ia parte la cea de-a XXI-a ediție a festivalului „Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi”, eveniment din cadrul căruia nu vor lipsi reprezentații artistice precum concerte acustice sau expoziții de fotografie dedicate Revoluției.
Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, şi-a confirmat participarea la manifestările organizate la Timişoara pentru a marca 25 de ani de la Revoluţie, după cum a promis în campania electorală, atunci când a vizitat oraşul de pe Bega. „Pe 16 decembrie aș vrea să fim cât mai mulți acolo și să ne amintim de eroii noștri de la Timișoara”, a scris Iohannis pe Facebook.
A trecut o decadă de când marele artist plastic timișorean Paul Neagu nu se mai află printre noi. Pentru a comemora acest moment, Fundația Interart Triade și Paul Neagu Estate RO, în colaborare cu Muzeul de Artă Timișoara și Muzeul de Artă Cluj-Napoca, organizează ”o serie de evenimente menite să readucă în atența publicului opera celui mai important sculptor român de la Brâncuși încoace”.
Puţini reprezentanţi ai autorităţilor au venit astăzi la ceremonialul din Cimitirul Eroilor, la mormântul eroului colonel Ion Enescu. Manifestările au fost prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la eroicele lupte duse pentru apărarea Timişoarei în luna septembrie a anului 1944.
Ştiri din Timiș
Piese de calitate, servicii de service profesionale - secretele unui stivuitor care funcționează fără întreruperi. Într-o afacere unde timpul înseamnă bani, stivuitoarele sunt mai mult decât simple echipamente – ele sunt partenerii zilnici în depozit și pe teren. Fiecare secundă în care un sistem este inactiv poate crea blocaje logistice, întârzieri și costuri suplimentare. Soluția? Întreținerea regulată, folosirea pieselor stivuitor de calitate și colaborarea cu un service stivuitoare profesionist.
Ştiri din Timiș
Covoarele sunt o parte esențială a oricărei locuințe, contribuind la confort și estetică. În timp, acestea acumulează murdărie, praf și alergeni care pot afecta calitatea aerului și sănătatea celor din casă. Alegerea unei spălătorii profesionale pentru curățarea covoarelor este o decizie importantă.
Ştiri din Timiș
Sportul și meditația sunt două practici complementare care oferă beneficii enorme pentru sănătatea mentală, dar și pentru bunăstarea generală. Încorporând aceste practici în viața noastră de zi cu zi, ne vom bucura de o stare excelentă de sănătate fizică, psihică și emoțională. Fără îndoială, sportul și meditația contribuie la o viață mai echilibrată și mai împlinită și ne țin departe de boli fizice și psihice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Anunț important pentru toți iubitorii de distracție din Timișoara!
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.