Ca şi organizator al principalei competiţii auto sub sigla Automobil Clubul Român, filiala timişoreană a primit onoarea de a organiza în Timiş Cupa României la Automobilism. Concursul se va desfăşura sub denumirea de Raliul Banatului şi va avea, pe lângă proba clasică pe străzile Timişoarei, mai multe probe speciale în zona Surduc.
Opt proiecte românești au intrat în finala uneia dintre cele mai importante competiții internaționale de design, acesta fiind cel mai mare număr de calificări la nivel mondial, iar șase dintre acestea au fost create de către studenți ai Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design. În acest moment se desfăşoară procedura de votare pentru stabilirea celui mai bun concept.
Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, la Herneacova, la doar 30 de kilometri de Timişoara, va avea loc un nou concurs hipic. Cupa Herneacova va reuni 40 de cai de la mai multe cluburi de echitaţie din zona de vest a României.
Sâmbătă, în Giroc, localitate de lângă Timişoara, se dă startul concursului “Badmintonul în școli – Shuttle Time România”. Concursul este destinat elevilor care doresc să-şi dovedeaască măiestria în acest sport.
Elevii timişoreni sunt invitaţi să-şi prezinte ideile de afaceri. Cele mai bune vor fi premiate de Facultatea de Ştiinţe Economice.
România
Rezultatele parțiale oficiale pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale contrazic proiecțiile exit-pollurilor, independentul Călin Georgescu reușind să îl depășească pe Marcel Ciolacu în preferințele alegătorilor.
Azi în Timișoara
Luni, 25 noiembrie, puteți merge la o proiecție de film, la un concert sau la expoziții.
România
În urmă cu o săptămână, Ludovic Orban, susținut de Forța Dreptei, a anunțat în cadrul unei dezbatere televizate între candidați că se retrage din cursa prezidențială în favoarea Elenei Lasconi. Cu toate acestea, cum nu a depus o cerere oficială în acest sens, eventualele voturi pentru el vor fi luate în considerare.
România
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică seara că estimările după alegerile prezidenţiale arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea, iar după rezultatele finale liberalii vor lua o decizie.
România
Votul românilor a fost pentru echilibru şi stabilitate, precum şi pentru lucrurile care contează, a declarat, duminică, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu.
România
La ora 21, odată cu închiderea procesului de votare, Tion vă prezintă primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, conform exit-pollurilor care au fost realizate de societățile de sondare a opiniei publice. UPDATE. Potrivit primelor rezultate exit-poll, finaliștii pentru turul 2 sunt Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
6