Consilierii locali din Timişoara au aprobat, vineri, un proiect de hotărâre prin care se ridică, parţial, prohibiţia din Complexul Studenţesc. De acum înainte, orice firmă va avea voie să vândă alcool, însă cei care cumpără nu au voie să consume băuturi alcoolice la terase sau în baruri.
O femeie de 50 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită de o maşină în zona Complexului Studenţesc din Timişoara. Poliţiştii au stabilit că vinovat pentru producerea accidentului este şoferul, care nu s-a asigurat atunci când a efectuat manevra de mers înapoi.
Sătui de mizeria pe care un grup de boschetari o făcea între căminele 8 şi 9 din Complexul Studenţesc, mai mulţi reprezentanţi ai studenţilor au cerut ajutorul Poliţiei Locale Timişoara. Întreg grupul, format din şase persoane, a fost ridicat, iar adulţii au fost amendaţi.
Circulația pe o stradă din Complexul Studențesc din Timișoara a fost complet blocată, marți după-amiază, după ce un copac a căzut pe carosabil. Două mașini care se aflau în mers și o alta parcată au fost grav avariate.
Aleşii ar trebui să ia o decizie, joi, în privinţa vânzării/ consumului de alcool în Complexul Studențesc din Timișoara. Primarul Nicolae Robu vrea să ridice interdicția privind comercializarea de băuturi alcoolice în zonă, motivând că n-ar fi nicio problemă să se vândă alcool în magazine, mai ales că se pregătește deschiderea unui supermarket în Complex. Pe principiul că studenții, buni clienţi, pot bea liniștiți acasă dacă vor, ar urma să fie sancționat consumul de alcool în unitățile comerciale. Robu dă însă asigurări că nu vor fi amendați direct consumatorii...
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara mai mulți tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
5