Mai multe organizații studențești și-au exprimat nemulțumirea față de intenția reprezentanților Primăriei Timișoara de a modifica hotărârea de consiliu local prin care s-a interzis comercializarea băuturilor alcoolice în Complexul Studenţesc, prin eliminarea acestei prevederi și interzicerea consumului de alcool în unitățile comerciale din zonă. „E ca şi cum s-ar legaliza vânzarea de droguri, dar ar fi interzis consumul lor”, spune preşedintele OSUT.
Dacă în prezent oficial este interzisă vânzarea băuturilor alcoolice în Complexul Studenţesc din Timişoara, acum primăria vrea să elimine această prevedere din hotărârea de consiliu care reglementează activităţile comerciale în zonă. Autorităţile au în plan interzicerea consumului de alcool, şi asta strict în unităţile comerciale. Totodată, vor să le permită agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul în Campusul Universitar să funcţioneze non-stop. Totul va depinde de votul consilierilor locali.
Un scandal de proporții a izbucnit sâmbătă seara în Complexul Studențesc din Timișoara. Trei polițiști au fost răniți după ce au fost solicitați să intervină la o sesizare. Oamenii legii au avut nevoie de ajutorul mascaților.
Prohibiţia din Complexul Studenţesc există doar în acte. În realitate, în zonă se vând în continuare băuturi alcoolice, chiar dacă există o Hotărâre de Consiliu Local care interzice acest lucru. Mai mult, unii patroni au atacat această hotărâre în instanţă şi au avut câştig de cauză.
Accident de circulație, sâmbătă după-masă, în complexul studențesc din Timișoara. O tânără a fost rănită după ce a traversat strada prin loc nepermis și a fost lovită de un autoturism care circula regulamentar.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
2
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
4
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat informează că lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega, pe sectorul Leucușești – Răchita, sunt finalizate în proporție de 75%. În urma acestora, liniile de apărare afectate de inundațiile de anul trecut vor fi aduse la starea inițială.