Au trecut 25 de ani de când timişorenii au spus „NU” regimului condus de Nicolae Ceauşescu şi au început o revoltă paşnică pentru a-şi câştiga libertatea şi democraţia. Era, de altfel, şi normal ca Timişoara, cel mai occidental oraş al României să dea tonul revoltei împotriva regimului totalitar. Au trecut 25 de ani de când revolta paşnică a timişorenilor a fost oprită, temporar, de gloanţele celor aflaţi încă la ordinele lui Nicolae Ceauşescu. Un sfert de veac de la momentele pe care timişorenii nu le vor uita niciodată.
Pentru nostalgicii defilărilor de 1 Mai, ai adunărilor muncitorești "cu muștar", pentru cei care cred că nici mititeii nu mai sunt ce au fost, pentru cei cu umor și pentru cei mai tineri care vor să descopere cum era cu adevărat pe atunci, Nicolae Ceaușescu și toată "Epoca de Aur" defilează în două expoziții la Memorialul Revoluției din Timișoara.
„În Spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România”: sub acest generic, la Timișoara se vor desfășura, timp de două zile, evenimente dedicate ”studierii impunerii comunismului”. Altfel spus, cum a cuprins ciuma roșie țara. Participanții vor putea viziona un documentar despre instaurarea comunismului în România. Vor fi lansate un album foto despre rezistența anticomunistă în munți și două reviste de benzi desenate despre fenomenul Pitești.
Ziua de 17 decembrie a fost declarată Zi de doliu la Timişoara. O zi în care timişorenii îşi amintesc de cei care şi-au dat viaţa în urmă cu 24 de ani pentru înlăturarea regimului comunist.
Membrii Societăţii Timişoara protestează faţă de intenţia autorităţilor locale din Bistriţa-Năsăud de a amplasa o statuie a liderului comunist chinez Deng Xiaoping în municipiul Bistriţa. Reprezentanţii Societăţii Timişoara consideră această intenţie drept o „sfidare la adresa luptei anticomuniste” din România.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1