
Concertul de vineri, 4 aprilie, al Orchestrei simfonice „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul din Timișoara, sub conducerea dirijorală a maestrului Gottfried Rabl, deschide concertul cu o compoziție impresionantă de W. A. Mozart – Concertul pentru flaut și orchestră în sol major, KV 313. Lucrarea o va avea ca solistă pe talentata flautistă Silvia Careddu. Brahms completează programul artistic al serii cu Simfonia nr. 2 în re major, op. 73.

Înainte de Sărbătorile Pascale, în 15 aprilie, de la ora 17, în Aula Magna „Iulian Drăcea” a USVT va avea loc concertul caritabil „Daruri Pascale”. Evenimentul este organizat de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Direcția Generală Poliția Locală Timișoara, Doomstriker LEMC Banat și Asociația MotoDoomBanat.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la un tur ghidat, expoziții și chiar petreceri. La ora 00.00 credincioșii sunt așteptați la slujbele pentru Învierea Domnului.
Eveniment
În contextul în care în Timișoara și în județul Timiș au loc zilnic accidente și polițiștii îndeamnă la măsuri de siguranță, doi părinți au dat dovadă de o neglijență crasă pe o arteră circulată din oraș.
2
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sinners”, un thriller supranatural regizat de Ryan Coogler, care combină o dramă de epocă cu elemente de groază.
Eveniment
Polițiștii de frontieră de la Moravița au depistat un autoturism, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutat de către autorităţile din Austria.
Capitală Culturală
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită la un dialog de neratat despre societatea din prezent. Conferința va fi susținută de cunoscutul eseist și istoric al artei, Andrei Pleșu.
1
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara vrea să realizeze un nou cămin în localitatea Ghiroda. În această săptămână a lansat și licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, contract estimat la peste 9 milioane de euro, cu TVA.
2