Tinerii timișoreni care sărbătoresc Dragobetele, echivalentul românesc al Valentine’s Day, dar și cei care nu şi-au găsit încă perechea sau caută doar un motiv pentru a se distra sunt aşteptaţi la petrecerea organizată joi, 24 februarie, de clubul Pantheon.
Agenda pregătită de cel mai mare centru comercial din Timișoara pentru clienți în acest weekend este plină de evenimente. Va fi un târg de antichități, un spectacol de colinde și degustare de produse tradiționale din Banat, un show de magie pentru cei mici, teatru de păpuși și numeroase premii la cumpărături.
Moșnița Bike Fest, evenimentul care trebuia să aibă loc sâmbătă în apropierea Timișoarei, pe malul râului Timiș, a fost reprogramat pentru duminică din cauza vremii nefavorabile. Bicicliştii dornici de distracție sunt aşteptaţi la concursuri inedite, cum ar fi aruncatul bicicletei în lungime și vânătoarea de comori, concursuri de viteză off-road şi de slalom printre jaloane.
Câteva mii de persoane au luat parte duminică la Festivalul Vânătorilor, cel mai important eveniment de acest gen din ţară, desfăşurat la Timişoara. Reprezentaţii celor două grupe de vânătoare ale Clubului Lugoj din cadrul AJVPS Timiş au cucerit juriul cu aromele din ceaun.
Potrivit unei hotărâri aprobate de Guvern peste 2.000 de posturi din învăţământul superior de stat au fost deblocate, urmând a se organiza concursuri. Vezi câte posturi vor fi deblocate în universităţile din Timişoara.
Vineri, 22 noiembrie, puteți merge la conferințe, concerte, spectacole de teatru sau la expoziții.
Film After School, cineclubul organizat de Cinema Victoria, pregătește o nouă proiecție pentru elevii din liceele din Timișoara. Proiecția filmului „Shoplifters” va fi urmat de o discuție.
Una dintre cele mai spectaculoase și mai îndrăgite proprietăți din județ a fost scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro pentru suma de 4,9 milioane de euro. Este vorba despre Domeniul Herneacova, o proprietate cu un farmec aparte cunoscută pentru parcul său de aventură, traseul de ciclism și pentru facilitățile sale dedicate iubitorilor de echitație.
Sabrina Maneca Voinea, Andrei Muntean şi Claudia Ristea au fost desemnaţi de Federaţia Română de Gimnastică cei mai buni sportivi ai anului 2024 la gimnastică artistică feminin, masculin, respectiv gimnastică aerobică, potrivit Agerpres.
O femeie care a pierdut controlul volanului a fost rănită, joi, într-un accident la ieșire din Timișoara.
3
O școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc să învețe să cânte la un instrument, dar nu au avut oportunitatea până acum, dar și celor care vor să își perfecționeze tehnicile, s-a inaugurat în Iulius Town. La AIM School poți învăța să cânți la pian, tobe, chitară clasică/ acustică/ electrică sau ukulele, dar și să iei lecții de canto, indiferent de vârstă. În curând, în noua locație, vor avea loc trei seri de master-class dedicate muzicienilor din categoria mediu – avansat, susținute de Radu Pieloiu, toboșarul trupei Subcarpați, Aurel Dragalina, pianist cu peste 30 de ani experiență, și Johnny Kui, chitarist și solistul formației Dincolo de Ziduri.
Miercuri, polițiștii din Giroc au fost sesizați că dintr-un autovehicul deblocat și neasigurat a fost sustrasă suma de 300 de lei.
2
În perioada 4 - 15 noiembrie, CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale bilaterale și facilitării colaborării între companiile din România și partenerii internaționali, în funcție de interesul exprimat al participanților.