Nu a vrut sub nicio formă să-şi ia carnetul de conducere, dar nici să se lase de şofat. Un individ prins luni de poliţiştii timişoreni a ajuns să fie dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat de trei ori la închisoare pentru conducere fără permis.
Săptămâna aceasta, comisia de conducere a Uniunii Social-Liberale Timiş a luat mai multe decizii, în special legate de formarea unor noi majorităţi în consiliile locale, acolo unde PNL, PC şi PSD pot face acest lucru şi impunerea altor viceprimari. Primele localităţi din judeţ în care se vor resimţi aceste efecte sunt Ciacova şi Deta.
După intrarea în vigoare a noii legi a educației, directorii școlari care au deținut funcții de conducere în partidele din care fac parte au fost obligaţi să aleagă. Fie să rămână la vârf în partid, fie la conducerea unității de învățământ. În Timiș, 14 directori au renunțat la funcţiile politice.
Şapte din zece candidaţi la examenul de conducere auto capotează fie la proba scrisă, fie la traseu, procentul de promovabilitate fiind cu mult sub ce se înregistra acum cinci-şase ani. Cu toate acestea, numărul şoferilor din Timiş cu acte în regulă se apropie, încet dar sigur, spre cifra de 300 000.
Că se organizează ori nu razii la nivelul Timişului, numărul şoferilor care rămân fără permis la sfârşit de săptămână rămâne de ordinul zecilor. După weekend-ul care a trecut, 33 de persoane vor exersa mersul pe jos.