Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătății și actual consilier de stat, Dorel Săndesc, președinte al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Lazăr Fulger, șeful Clinicii II chirurgie a Spitalului Județean Timișoara și Mihai Grecu, șeful Unității de Primire Urgențe a Județeanului sunt doar câteva nume de pe lista participanților la conferința dedicată politraumatismelor care va avea loc la Timișoara.
Dan Puric le va vorbi timișorenilor ”Despre dragoste”. Printre spectatori se vor afla și 50 de elevi timișoreni care au obținut premii la olimpiade și concursuri școlare și cărora le este dedicat evenimentul organizat de Fundația Culturală Artmedia.
Ioan Holender, timișoreanul care deține performanța de a fi fost cel mai longeviv director al Operei din Viena, le va vorbi marți concitadinilor despre „Artă, cultură şi spiritualitate”.
Zeci de studenți, freelanceri și, în general, oameni pasionați de comunicare și-au dat întâlnire joi la Timișoara, unde a debutat cea de-a treia ediție a conferinței regionale PRbeta. Au luat cuvântul speakeri cu experiență în domenii precum advertising și comunicare online, iar publicul a fost invitat să interacționeze cu vorbitorii atât în cadrul celor patru panel-uri speciale, cât și în pauzele de networking.
Bonnie Marranca, scriitor şi profesor la New School, New York, editor al prestigioasei reviste PAJ (A Journal of Performance and Art), va susţine la Timişoara o conferinţă despre performance şi importanţa artei video în teatrul postmodern.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
3
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.