Deputatul Niculae Mircovici a fost găsit în conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Acum, Mircovici a atacat această decizie şi e dispus să meargă în instanţă până i se va face dreptate.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) avertizează că parlamentarii trimiși în judecată pentru fapte de corupție ar putea să fie achitați, iar cei aflați deja în detenție ar putea fi eliberați. Asta după ce Camera Deputaților a votat, marți, modificările aduse la Codul Penal.
Primarul din Sânmihaiu Român, Viorel Bara, riscă să fie decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică pe o perioadă de trei ani, după ce inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat că şi-a angajat soţia pe post de arhivar în cadrul primăriei pe care o conduce.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spune că a aflat din presă despre faptul că secretarul Ioan Cojocari a fost declarat în conflict de interese de către ANI, din cauza actelor pe care le-a încheiat în trecut municipalitatea cu biroul notarial la care lucrează fiica acestuia, Paula Cojocari. Robu a declarat, luni, că n-a discutat despre aceste lucruri penale, potrivit ANI, cu secretarul, dar că va cere şi el un control în primărie, pentru a vedea dacă cele sesizate se confirmă. Până una-alta, Cojocari îşi vede de treabă.
Secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, a intrat în vizorul inspectorilor de integritate. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat existenţa unui conflict de interese de natură penală, precum și posibila săvârşire a infracțiunii de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității în cazul lui Cojocari.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.