Centrul Regional de Afaceri Timişoara este în aceste zile gazda celei de-a patra ediţii a expoziţiei Timmedica. Acţiunea, una de nişă, destinată mai ales publicului de specialitate din domeniul medical, nu se mai bucură şi în acest an de amploarea ediţiilor precedente.
Statele Unite nu vor intra niciodata in incapacitate de plata, a declarat secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, in pofida negocierilor dure din Congres pentru cresterea plafonului de indatorare a statului.
Au trecut 79 de ani de când România a găzduit pentru ultima oară un eveniment similar. În perioada 19-20 mai, la Timişoara se desfăşoară cea de-a 35-a ediţie a Congresului Cultului Creştin Baptist din ţara noastră, având ca temă „Unitate în lumina lui Hristos”.
Timişoara este în aceste zile gazda celui mai important eveniment dedicat industriei IT, desfăşurat în partea de vest a ţării. La complexul Expovest s-au reunit cele mai importante societăţi româneşti şi internaţionale specializate în domeniul tehnologiei informaţiei.
Diabetul zaharat şi ateroscleroza sunt principalii factori care duc la amputaţii ale membrului inferior la pacienţii peste 65 de ani. Medicii timişoreni au ocazia să discute despre această problemă într-un congres de specialitate. CompasX, prima iniţiativă pluridisciplinară pentru reducerea numărului de amputaţii ale membrului inferior este un eveniment găzduit timp de trei zile la Timişoara de către Centrul de microchirurgie „Pius Brânzeu” al UMF.