Tânărul care vreme de mai bine de trei ani l-a consiliat pe primarul Nicolae Robu este cu un pas mai aproape de fotoliul de premier al României. Cătălin Iapă a ajuns secretar de stat în Ministerul Dezvoltării cu sprijinul primarului, evident. Într-un interviu acordat TION a spus că vrea să ajungă primar al Timișoarei sau prim-ministru.
Daniela Știr și Ciprian Trocan, doi liberali aduși de Nicolae Robu în primărie, sunt ca și angajați în instituția de pe C.D. Loga. Cei doi au luat și interviul, așa că mai au de parcurs doar formalitățile birocratice pentru a fi angajați la Primăria Timișoara. Cei doi au promovat concursul din postura de candidați unici ajunși la proba de interviu, ultima prevăzută de procedură.
Schimbare de consilieri personali în primărie. Nicolae Robu rămâne cu unul singur, Cătălin Iapă, care este alături de edil de aproape trei ani, după ce ceilalți trei au decis să meargă pe alte drumuri: Trocan funcționar public, Nasleu șef la Piețe, iar Dorel Borza la pensie. Pe cine aduce Robu în loc?
În șase ani, numărul angajaților din Primăria Timișoara a crescut cu 53. Oficial, pentru că numărul oamenilor veniți să lucreze în instituția de pe C.D. Loga poate fi mult mai mare, după ce angajați vechi ai PMT au părăsit Administrația Robu, mulți s-au dus să lucreze la Consiliul Județean Timiș, pe salarii mai mari, în timp ce apropiații liberalului Nicolae Robu au ajuns șefi cu acte în regulă.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.