În 9 iunie 2009, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a atribuit Zonei Metropolitane Oradea (ZMO) ratingul "B+" pentru datoriile pe termen lung în valută şi lei, respectiv "B" pentru datoriile pe termen scurt, perspectivă stabilă.
Viitorul stadion al municipiului Cluj-Napoca începe
să prindă contur. Societatea care se ocupă
de demolarea arenei „Ion Moina” a notificat
Consiliul Judeţean Cluj în privinţa
finalizării lucrărilor.
Anunţul de participare privind proiectarea şi
execuţia unui stadion la standarde
internaţionale, pe terenul situat în municipiul
Cluj-Napoca, Aleea Parcului F.N. (pe amplasamentul fostului
stadion municipal “Ion Moina” - autoritate
contractantă Consiliul Judeţean Cluj), a fost
postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice
(SEAP).
Preşedintele organizaţiei PRM Hunedoara, Costel
Avram a adus unele obiecţii modului în care au
fost împărţite conducerile
instituţiilor judeţene între cele două
formaţiuni politice, PSD şi PD-L.
Primiţi cu grăunţe şi pâine
în centrul oraşului, porumbeii provoacă
frică la Palatul Administrativ. În
consecinţă, şefii de la CJT au decis să
se înarmeze cu ustensile de luptă
împotriva păsărilor.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
1
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.