Şoselele sunt luate la verificat de mai-marii
adiministraţiei judeţene. Constantin Ostaficiuc,
şeful CJT, se interesează de situaţia
investiţiilor în materie de reparaţii la
infrastructură.
Numărul de posturi disponibile în
instituţiile de cultură subordonate CJT se va
reduce. Aceasta, dacă propunerea lansată de
comisiile de specialitate ale instituţiei va fi
adoptată de plenul organizat la sfârşitul
acestei luni.
Revendicările de clădiri impun găsirea de
soluţii utile sistemului judeţean de
sănătate. Ultimul imobil luat în
discuţie este cel care adăposteşte clinca de
psihiatrie de pe strada Văcărescu din
Timişoara.
ORADEA - Senatorul Matei cere reluarea
„tradiţiei” controalelor Prefecturii
asupra altor instituţii de soi. Pe vremea
guvernării liberale, Corpul de Control al Prefecturii
Bihor a descoperit o serie de nereguli în
„chestiunile” tramvaielor second-hand,
achiziţiilor FC Bihor sau acordării
apartamentelor ANL din Oradea.
DEVA - Artiştii Teatrului Municipal Deva s-au
întâlnit, ieri, cu preşedintele
Consiliului Judeţean Hunedoara pentru a discuta soarta
lor. Şi totuşi, angajaţii instituţiei
de cultură nu au obţinut ceea ce îşi
doreau.
România
În urmă cu o săptămână, Ludovic Orban, susținut de Forța Dreptei, a anunțat în cadrul unei dezbatere televizate între candidați că se retrage din cursa prezidențială în favoarea Elenei Lasconi. Cu toate acestea, cum nu a depus o cerere oficială în acest sens, eventualele voturi pentru el vor fi luate în considerare.
România
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică seara că estimările după alegerile prezidenţiale arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea, iar după rezultatele finale liberalii vor lua o decizie.
România
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a oferit declarații după ce exit-pollurile o plasează pe locul 2. Datele, însă, nu sunt decât orientative, lucru remarcat inclusiv de Lasconi.
România
Votul românilor a fost pentru echilibru şi stabilitate, precum şi pentru lucrurile care contează, a declarat, duminică, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu.
România
La ora 21, odată cu închiderea procesului de votare, Tion vă prezintă primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, conform exit-pollurilor care au fost realizate de societățile de sondare a opiniei publice. UPDATE. Potrivit primelor rezultate exit-poll, finaliștii pentru turul 2 sunt Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
2
Capitală Culturală
După multă așteptare, Cinema Studio a pregătit un program de neratat pentru deschiderea sa oficială. Biletele urmează să fie puse în vânzare.
1
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
1
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.