Consiliul Judeţean Timiş a dat, recent, aviz favorabil prospecţiunilor petroliere de pe teritoriul judeţului, chiar dacă în unele localităţi proprietarii terenurilor vizate s-au opus vehement. Conducerea CJ Timiş susţine că toţi paşii legali au fost respectaţi de firma de prospecţiuni, care a promis solemn că nu este interesată de găsirea gazelor de şist. Totuşi, la nivel personal, mai-marii judeţului recunosc că au “emoţii” legate de faptul că, dacă vor fi găsite, firma petrolieră va face tot ce îi stă în putinţă să şi exploateze aceste gaze neconvenţionale.
Construcţiile şcolare din Timiş vor primi, în această perioadă, o injecţie financiară. Este vorba despre proiectele începute şi neterminate, nu despre construcţiile care nu au început încă.
Se pare că Timişoara va mai avea de aşteptat pentru un nou stadion, şi chiar pentru o sală polivalentă. Proiectele Timişului care sunt pe lista de finanţări la Bucureşti se referă la Spitalul Judeţean Timişoara, la centrul intermodal şi altele. Sportul însă...
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a tot fost în ultimul timp pe la Bucureşti, şi va mai merge, pentru a găsi sprijin pentru proiectele Timişului. Un proiect de care au nevoie timişorenii, şi nu numai, este şi centura de ocolire a oraşului, incompletă în prezent.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, i-a invitat, joi, la o întâlnire de taină pe liderii partidelor politice reprezentate în plan local, pentru a le cere să susţină candidatura oraşului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Liderii politici prezenţi au semnat o declaraţie de susţinere a candidaturii Timişoarei: un exerciţiu de imagine, au explicat unii dintre ei, sau o măsură de siguranţă că proiectul va merge înainte indiferent de cine se va perinda la Putere, spun reprezentanţii Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană.
Azi în Timișoara
Să aveți un Crăciun plin de bucurii, sănătate și iubire! Vă puteți crea momente de neuitat la târgul din centru.
Ştiri din Timiș
Prin intermediul proiectului național „Dăruim Bucurii și Aripi de Zbor” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) a fost derulată în Timișoara acțiunea de voluntariat „Dar din dar, bucurie de Crăciun”, care a sprijinit elevii cu nevoi speciale.
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
3
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
3
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.