tion.ro Web analytics

Consilierii locali şi executivul Primăriei Timişoara au realizat că au exagerat în momentul în care au aprobat o hotărâre prin care au interzis parcarea maşinilor de transport marfă de peste 1,9 tone în municipiu, cu excepţia locurilor special amenajate. După ce sute de şoferi au fost amendaţi, hotărârea a fost modificată, joi. Ce se va întâmpla cu cei care au luat amenzi chiar şi de 2.500 de lei pe HCL-ul modificat joi? Rămân cu amenda.
Consilierii locali timișoreni și-au dat joi acordul pentru realizarea unui nou drum, care să facă legătura între Timişoara, pe Calea Moşniţei, şi localitatea Moşniţa Veche. Au fost două variante de traseu propuse, iar aleşii au aprobat una. Drumul de pe teritoriul municipiului ar urma să fie racordat la porţiunea realizată de Primăria Moşniţa Nouă, urmând să aibă o lungime de aproximativ 4 kilometri în total.
Circ în toată regula, în plenul Consiliului Local Timişoara de vineri, pe tema finanţării clubului de baschet Timba. Primăria şi liberalii au refuzat din nou să aloce bani acestui club, susţinând finanţarea exlcusivă a BC Timişoara la capitolul baschet. Preşedintele Timba, Sebastian Răducanu, şi-a anunţat demisia de la conducerea clubului, acuzându-l pe primarul Nicolae Robu că politizează sportul.

Eveniment

Pompierii timișeni au avut peste 190 de cazuri în minivacanța de Crăciun
Peste 130 de pompieri militari timișeni s-au aflat la datorie, zilnic, în perioada Crăciunului. Salvatorii timișeni au gestionat peste 190 de situații de urgență înregistrate în Timiș în această perioadă.

România

Studenții protestează față de intenția Guvernului de a elimina reducerile la transport și de a îngheța bursele
Mai multe organizații studențești protestează propunerea Guvernului de a elimina o parte din beneficiile studenților, începând cu 2025.

Ştiri din Timiș

10 ani de slujire dedicată a Mitropolitului Ioan al Banatului
Sâmbătă, 28 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan marchează 10 ani de când este la conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Mitropoliei Banatului.

Ştiri din Timiș

Pompierii de la ISU Timiș au donat sânge. Poți contribui și tu la salvarea unor vieți!
Ce fac pompierii militari când nu salvează vieți în incendii și accidente? Salvează alte vieți prin donarea de sânge.

România

Când pică sărbătorile legale și zilele libere în 2025
Anul viitor, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii.

Eveniment

Polițiștii locali au pus ordinea pe roți în Timișoara, anul acesta. Au ridicat peste 1.600 de mașini
Problema parcărilor neregulamentare a fost, pe tot parcursul acestui an, în atenția Poliției Locale Timișoara. Agenții au aplicat în 2024 peste 35.000 de amenzi pentru parcare ori staționare în locuri nepermise. De asemenea, au dispus ridicarea a peste 1.600 de mașini.

România

Două puncte de frontieră din Timiș se vor închide la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen
Începând cu 1 ianuarie 2025, România va închide două puncte de trecere a frontierei în județul Timiș, în urma aderării la spațiul Schengen, potrivit unui proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică. 1

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 decembrie 2024, în Timișoara?
Sâmbătă, 28 decembrie, puteți vizita târgul de Crăciun din centru sau să mergeți la expoziții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici