Municipiul Timișoara și-a propus construirea unui campus dedicat învățământului dual, de importanță regională, cu sprijinul mai multor parteneri: universități, licee, firme locale. Valoarea proiectului se ridică la aproape 30 de milioane de euro, iar obiectivul final este obținerea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Trei universități importante din oraș, cărora li se alătură Primăria Timișoara, Inspectoratul Școlar, șapte licee, 16 firme și trei asociații ale mediului de afaceri vor pune bazele unui consorțiu prin care să atragă cca. 20 de milioane de euro, prin PNRR, pentru construirea unui campus dedicat învățământului dual, în Calea Buziașului.
Finanțarea învățământului superior, cercetarea și finanțarea transparentă a acesteia, dar și reforma școlii doctorale din România sunt principalele probleme abordate de reprezentanții a cinci instituții de învățământ superior membre ale Consorțiului Universitaria, în cadrul unei întâlniri desfășurate în acest sfârșit de săptămână la Buziaș.
Posibila asociere dintre CJ Timiş şi un consorţiu care promite construirea unui spital de ultimul răcnet la Giroc a fost prezentată consilierilor judeţeni. Deşi visul pare unul frumos, aleşii poporului nu au fost prea exaltaţi de idee şi cer detalii suplimentare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Anunț important pentru toți iubitorii de distracție din Timișoara!
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.