În ultimii doi ani, în judeţul Timiş, dar şi în România s-au format două tabere după apariţia posibilităţii extragerii gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Una dintre tabere se împotriveşte cu desăvârşire exploatării acestor resurse neconvenţionale, argumentând că fracturarea hidraulică reprezintă un risc prea mare pentru mediu, în timp ce a doua tabără susţine că exploatarea gazelor de şist ar oferi indepenţă energetică României, care acum este se bazează în proporţie mare pe importurile de gaze din Rusia. Dezbaterea va culmina în acest weekend, la Săcălaz, unde se va organiza un referendum pe această temă în urma căruia comunitatea locală ar putea interzice fracturarea hidraulică. Despre acest referendum, dar şi despre alte întrebări pe care timişenii le au am vorbit cu prof. univ. dr. Constantin Crânganu, profesor de geofizică şi geologia petrolului la Graduate Center şi Brooklyn College, The City University of New York.
Ştiri din Timiș
Ligia Deca, ministra Educației, a semnat alături de Laurențiu Georgescu, directorul general administrativ al Universității de Vest din Timișoara, două contracte de modernizare a infrastructurii universității, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Eveniment
O tragedie a avut loc, vineri, pe un drum din Timiș.
Eveniment
Doi timișeni, tată și fiu, au fost depistați în flagrant delict cu aproximativ nouă kilograme de canabis. Fiul în vârstă de 43 de ani a primit arest preventiv pentru 30 de zile, iar tatăl său, în vârstă de 70 de ani, este în arest la domiciliu.
Ştiri din Timiș
Proprietarii locuințelor din zeci de imobile aflate în zonele de protecție istorică vor trebui să scoată din buzunare mulți bani pentru că au lăsat clădirile în paragină. Unii dintre ei vor plăti impozite majorate chiar și de cinci ori.
1
România
Ministra Educației Ligia Deca a anunțat într-o postare pe Facebook că „noul Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație va putea fi folosit în școli”. Instrumentul lansat de Institutul de Lingvistică al Academiei Române putea fi folosit în școli și înainte de anunțul ministrei.
1
Ştiri din Timiș
Daruri constând în alimente și dulciuri au primit persoanele nevoiașe din Parohia Timișoara-Iosefin, al cărei paroh este preotul Ionel Popescu.
România
Luni, 16 decembrie, Ministerul Educației a aprobat programa școlară pentru disciplina obligatorie „Istoria comunismului din România”. Programa școlară a fost publicată joi, 19 decembrie, în Monitorul Oficial.
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Optimit Hidraulic, un nume de referință în domeniul furnizării de produse și servicii hidraulice și pneumatice, își extinde prezența și în Timișoara, oferind o gamă largă de soluții personalizate pentru diverse industrii.