Alegeri fără prea multe emoţii la PDL Timiş. Peste 700 de democrat-liberali din întreg judeţul s-au adunat vineri la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara pentru a alege noua conducere a organizaţiei. Noul preşedinte al PDL Timiş este Constantin Ostaficiuc, de altfel singurul candidat pentru această funcţie. Ţărănistul Gheorghe Ciuhandu rămâne principalul adversar al PDL.
Reprezentanţi ai Regiunii Vest au semnat, marţi, la Palatul Administrativ, un protocol de colaborare cu reprezentanţi din Regiunea Anatolia de Est, din Turcia, protocolul având scopul punerii de baze pentru o viitoare relaţie în privinţa dezvoltării în comun a unor proiecte şi programe internaţionale. În cadrul aceluiaşi parteneriat, se vor organiza vizite de studiu pentru transfer de bune practici.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, vor avea marţi dimineaţa, la Palatul Administrativ din Timişoara, o întrevedere cu Susanne Kastner, ex-vicepreşedinte al Bundestagului german.
Noul corp de clădire al Palatului Administrativ din Timişoara va fi inaugurat în această vară. Recepţia investiţiei, care a costat 3 milioane de euro şi a cărei construcţie a durat mai bine de trei ani, va fi finalizată la mijlocul lunii iunie, viitoarea clădire urmând să aibă statut de centru administrativ regional.
Anul 2010, în judeţul Timiş, va fi unul dedicat investiţiilor începute în anii anteriori, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc. Cele mai importante proiecte pe agenda de investiţii ale CJ Timiş sunt deponeul de la Ghizela, finalizarea lucrărilor de restaurare a Muzeului de Artă şi restaurarea Bastionului.
Ştiri din Timiș
Bănci rupte, semne de circulație și coșuri de gunoi vandalizate. Cu astfel de situații de confruntă angajații Primăriei Lugojul. Călin Dobra, edilul orașului, a făcut, miercuri, apel la locuitori să nu mai facă asemenea fapte.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara amintește că producătorii și generatorii de deșeuri medicale umane sau veterinare și cei de deșeuri din construcții trebuie să depună, până la 1 martie, planurile de gestionare a acestora.
România
Construită pe bucăți, începând cu anul 1871, linia de cale ferată ce leagă Aradul de Oradea va fi electrificată. În primă fază, CFR SA scoate la licitație elaborarea studiului de fezabilitate.
Ştiri din Timiș
Începând de miercuri, 15 ianuarie, la Peciu Nou s-a deschis un serviciu de evidență a persoanelor. Acesta va deservi locuitorii satelor Peciu Nou, Diniaș și Sânmartinu Sârbesc.
Eveniment
Accident pe Bulevardul Liviu Rebreanu provocat de un bărbat de 47 de ani drogat, miercuri dimineața. A trecut pe culoarea roșie a semaforului și a intrat într-o mașină care circula regulamentar.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara vor vota, în următoarea ședință de consiliu local, un proiect de extindere a sistemului TimPark. Astfel, parcarea va fi cu plată și pe alte 47 de străzi din Timișoara.
România
O echipă de anchetatori de la Parchetul General se va deplasa, miercuri, la locuința lui Ion Iliescu, pentru a-l audia pe fostul președinte în dosarul Mineriadei din iunie 1990, transmite Agerpres.
România
Conform Agerpres, proiectul legii bugetului pe anul 2025 va fi aprobat în Guvern până la sfârșitul lunii ianuarie, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu după întâlnirea de lucru pe care a avut-o, miercuri, la sediul Ministerului Finanțelor, cu viceprim-ministrul, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.