Vizita de ieri a înaltelor oficialităţi
chineze la Deva i-a dat idei preşedintelui Consiliului
Judeţean Hunedoara. Mircea Moloţ, care şi-a
amintit de performanţele în muncă ale
angajaţilor chinezi.
Primarul Gheorghe Ciuhandu a reamintit, marţi, că
certificatele de urbanism şi autorizaţiile de
construire pot fi eliberate în regim de
urgenţă, în schimbul anumitor taxe, dar cu
condiţia să fie depuse toate documentaţiile
necesare pentru eliberarea acestora.
Chiar dacă înregistrează scăderi,
piaţa proprietăţilor stă bine în
zona de vest. După Bucureşti, în Timiş
au avut loc cele mai multe tranzacţii în acest
domeniu, arată datele Agenţia Naţionale de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Criza imobiliară se răsfrânge direct asupra
distribuitorilor din domeniul construcţiilor.
Expoziţiile de specialitate desfăşurate
în ultima perioadă la Timişoara sunt o
dovadă clară a acestei situaţii dificile.
Expozanţi mai puţini, standuri mai puţine,
oferte limitate. Nici numărul spectatorilor nu mai
este acelaşi.
Centrul Regional de Afaceri va găzdui în
perioada 26 – 29 martie o nouă ediţie, cea
de-a XXIII-a, a uneia dintre cele mai de succes
expoziţii orgainzate de Direcţia de
Expoziţii şi Târguri a Camerei de
Comerţ Timişoara, Pro Domo Construct.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2