Excelenţa Sa Andreas von Mettenheim, ambasadorul Republicii Federale Germania în Români, va fi prezent la Timişoara pentru a participa, ca oaspete de onoare, la festivitatea prilejuită de împlinirea a 10 de la înfiinţarea Centrului Cultural German din capitala Banatului.
Consulatul de la Catania a fost inaugurat, sambata, de ministrul roman al afacerilor externe, Teodor Baconschi, iar de luni va putea oferi asistenta si servicii consulare cetatenilor romani aflati in vizita in Italia sau celor rezidenti in regiunile sudice Sicilia, Basilicata, Calabria si Puglia.
Zeci de oficialităţi locale, dar şi din judeţele învecinate, rectori de la universităţi din Timişoara şi Arad, politicieni şi diplomaţi, reprezentanţi ai basarabenilor din vestul ţării au luat parte, miercuri, la inaugurarea oficială a Consulatului Onorific al Republicii Moldova la Timişoara.
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, militează pentru păstrarea Consulatului German la Timișoara. El i-a cooptat în acțiunea sa pe primarii orașelor înfrățite Gera și Karlsruhe și a făcut lobby pe lângă mai mulți parlamentari germani, reprezentantanţi ai tuturor partidelor politice din Bundestag.
Basarabenii din partea de vest a României, dar nu numai, vor avea parte, începând din luna septembrie, de asistenţă consulară, la Timişoara. În oraşul de pe Bega se va înfiinţa Consulatul Onorific al Republicii Moldova.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.