Primăria Timișoara vrea să reamenajeze Piața Victoriei, însă înainte de a lansa un concurs internațional de soluții arhitecturale pentru zona emblematică, are nevoie de o firmă care să îi ofere servicii de consultanță pentru organizarea concursului. Urmează să fie evaluată singura ofertă depusă la licitație.
ARAD. Prin membrii săi cu experienţă în accesarea de proiecte finanţate din fonduri europene, PC Arad doreşte să vină în sprijinul tinerilor care vor să facă acest lucru în domeniul agriculturii.
O nouă ediţie a Pieţei Lucrurilor Libere are loc, sâmbătă, în Parcul Botanic din Timişoara. Timişorenii sunt aşteptaţi cu haine, cărţi, jucării, dar şi consultanţă în diferite domenii, de la cusut, la creşterea copilului.
Consilierul local Adrian Orza vrea să propună în Consiliul Local Timișoara înființarea unei comisii cu rol consultativ care să-și spună părerea atunci când se iau decizii care țin de patrimoniul istoric al orașului. Vorbim despre un for din care să facă parte specialiști, oameni care să nu fie înregimentați politic și care să poată trage semnale de alarmă atunci când s-ar putea aduce prejudicii obiectivelor de valoare ale urbei, de exemplu.
Unul dintre planurile Universităţii de Vest Timişoara pentru a face mai mulţi bani pentru instituţia de învăţământ superior includea deschiderea unei societăţi comerciale prin intermediul căreia să ofere servicii de consultanţă. Iată că un prim asemenea contract a fost semnat, luni, cu Primăria Reşiţa.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat