Timișorenii beneficiază de consultații dermatologice gratuite în lunile mai și iunie, prin intermediul campaniei Zilele protecției solare. Aceasta are ca scop educarea populației cu privire la riscurile expunerii neprotejate la soare. Campania Zilele Protecției Solare se derulează până la finele lunii iunie, perioada în care peste 100 de laboratoare și medici dermatologi oferă consultații dermatologice gratuite în 18 orașe.
Medicii timișeni sunt obligați să acorde servicii medicale cetățenilor străini din țările cu care România are încheiate acorduri, înțelegeri sau convenții în domeniul sănătății, avertizează CJAS Timiș.
Trei medici specialiști hematologi oferă consultații în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, precum și analize și tratamente, în cadrul Centrului de Oncologie Oncohelp Timișoara, de pe strada Ciprian Porumbescu nr. 59.
Legiuitorii din sănătate s-au gândit, în sfârşit, să facă ordine în sistem: vor pune bolnavii să plătească şi mai mulţi bani!! Pentru că îi bănuiesc pe medici de falsuri, legiuitorii cred că bolnavii ar trebui să plătească pentru consultaţii. Legea coplăţii a fost modificată şi am putea achita în plus între 5 şi 250 lei pentru accesarea unui serviciu medical.
Câteva zeci de milioane de euro oferiţi de Uniunea Europeană, plus alte câteva milioane de euro oferiţi sub formă de cofinanţare de guvernele din România şi Serbia ajută la dezvoltarea unor importante proiecte de colaborare transfrontalieră dintre cele două ţări. Este vorba de proiecte cu rezultate concrete, rezultate care se văd în comunitate şi care vor ajuta la ridicarea calităţi vieţii. Toate activităţile se desfăşoară în cadrul Programului IPA de Colaborare Trasfrontalieră România – Serbia.
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că este „activitate susținută” în mai multe puncte ale șantierului drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1. Lucrările preluate de noul constructor la 20-25% au ajuns acum la 47%, cu mai puțin de jumătate de an până la termenul de finalizare.
Ştiri din Timiș
Primăria Dumbrăvița a publicat pe SEAP licitația pentru construirea noii școli „verzi”, la standarde NZEB+. Valoarea investiției este de peste 7 milioane de euro, cu TVA, banii provenind dintr-o finanțare europeană, câștigată la un apel al Ministerului Educației.
Eveniment
Accident rutier în Moșnița Veche. O fetiță de 4 ani a fost rănită după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce circula cu bicicleta, fiind însoţită de tatăl său. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Stadionul Știința ar putea fi gata înainte de termen. Teoretic, constructorul trebuie să le predea în vara anului viitor, dar, dacă vin și banii în timp util, stadionul ar putea fi gata încă din toamna acestui an.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a raportat un sold neutilizat de 89,04 milioane de lei și un excedent de 29,04 milioane de lei, deci un total de 118,08 milioane de lei. Dintre acestea, însă, 112,45 milioane de lei vor fi folosiți pentru a acoperi golurile de casă din decalajele dintre venituri și cheltuieli. Pentru ce va folosi restul?
1
Ştiri din Timiș
Săptămâna viitoare, de joi până duminică, cărțile vor fi în centrul atenției la o nouă ediție Bookfest, la CRAFT, unde vor fi prezenți zeci de autori și peste 40 de edituri. Tion pune la bătaie șase vouchere pentru cititorii săi!
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara revine pe 5-6 aprilie la Iulius Congress Hall, reunind cei mai importanți jucători din domeniu: dezvoltatori, agenții, bănci, firme de design interior etc.
1