Deputatul PSD de Timiş Cătălin Tiuch, cel care în urmă cu câteva zile dezvăluia faptul că firma Continental a primit ajutoare de stat de peste 11 milioane de euro pentru extinderea producţiei de anvelope, cere ministrului Mediului, Attila Korodi, să îi comunice ce măsuri au luat instituţiile din subordine în urma numeroaselor reclamaţii formulate de timişorenii care nu mai suportă mirosul de cauciuc ce vine dinspre această fabrică şi care este planul ministerului pentru soluţionarea acestei probleme.
Deputatul PSD de Timiş Cătălin Tiuch afirmă că, în 2013, compania Continental a primit un ajutor de stat de 11,26 milioane de euro pentru extinderea producţiei de anvelope. Anunţul vine în contextul în care compania, confruntată cu protestul numeroşilor timişoreni care resimt mirosul puternic de cauciuc, a anunţat că va investi 9,5 milioane de euro într-un sistem de reducere a mirosului, până în 2015.
Acuzaţi că poluează, confruntaţi cu proteste şi ameninţaţi de administraţia locală cu creşterea taxelor, reprezentanţii companiei Continental au avut în această săptămână o întrevedere cu primarul Nicolae Robu. Edilul-şef al Timişoarei spune că i s-a prezentat un plan cu termene clare pentru reducerea „poluării olfactive” şi că în primăvara anului viitor ar trebui să se reducă semnificativ mirosul generat de activitatea producătorului de anvelope.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că municipalitatea ar putea contracta o firmă care să facă măsurători pentru a determina în ce măsură produc poluare în oraş companiile private. În funcţie de asta, spune edilul, firmele ar urma să fie puse la plată. Robu vrea taxe... pe măsura poluării. O astfel de taxă pentru agenţii economici care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului există şi acum, dar ar urma să fie diferenţiată, primarul Timişoarei ameninţând cu „taxe uriaşe”.
„Excentric”. Aşa a catalogat primarul Timişoarei, Nicolae Robu, modul în care a ales să protesteze împotriva poluării soprana Diana Pap. Asta, după ce artista s-a lăsat fotografiată nud, cu masca de gaze pe faţă şi cu un trandafir roşu în mână, la fabrica de anvelope Continental. Robu spune că a discutat cu protestatara, care a fost şi la primărie recent, şi că i-a explicat că el face tot ce poate ca să avem un aer respirabil...
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!
Eveniment
Un accident rutier care ar fi putut avea urmări mult mai grave a avut loc, miercuri dimineața, la Denta. O mașină s-a înfipt într-un parapet de pe marginea drumului.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății întregului corp, iar impactul lor asupra sistemului imunitar este semnificativ, explică Radu Butu, fizioterapeut cu peste 10 ani de experiență. Practicarea exercițiilor fizice în mod regulat poate întări apărarea naturală a organismului, contribuind la prevenirea infecțiilor, reducerea inflamației și creșterea capacității de răspuns la diverse amenințări. Totuși, este important să înțelegem cum și de ce exercițiile fizice influențează sistemul imunitar.
Ştiri din Timiș
Cel mult trei milioane de euro îi va reveni fiecărei tabere școlare de stat pentru renovare din județele Regiunii de Vest.
Ştiri din Timiș
Mesajul de Crăciun al episcopului romano-catolic de Timișoara din acest an subliniază întâlnirea divină cu Dumnezeu, care vine la noi sub chipul unui prunc, surprinzându-ne prin umilința și iubirea Sa. El ne îndeamnă să cultivăm o relație autentică cu Dumnezeu, în locul religiozității superficiale. În mijlocul conflictelor și agitației, Crăciunul ne amintește că adevărata speranță vine din deschiderea inimii către Isus. Episcopul subliniază că pacea se construiește prin generozitate și iubire, nu prin violență, și încheie cu urări de Crăciun binecuvântat și un an nou plin de speranță.