Polițiștii lugojeni le-au declarat război contrabandiștilor de țigări care își fac veacul în orașul timișean. Oamenii legii au prins doi bărbați în timp ce vindeau 20 de cartușe cu țigări de contrabandă.
Autorităţile vamale din Serbia şi din România au semnat, joi, la Timișoara, un acord prin intermediul căruia au stabilit coordonatele viitoare ale colaborării în vederea combaterii fraudelor vamale. Acordul va însemna atât schimbul de experienţă, realizarea de acţiuni comune, dar mai ales schimbul de informaţii.
Ghinion curat pentru doi contrabandiști de țigări, miercuri. Ei au dat nas în nas cu polițiștii de la Investigare a Fraudelor și au fost prinși cu aproape două baxuri cu țigări de contrabandă.
Acţiune de amploare a poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor în Piaţa Iosefin din Timişoara. Peste 40 de poliţişti au descins în zonă joi dimineață şi controlează actele comercianţilor. Sunt vizaţi în special comercianţii de ţigări de contrabandă, precum şi evazioniştii fiscali.
Seful vamii Moravita, cercetat dupa ce un contrabandist a lovit cu masina doi politisti de frontiera
Conducerea poliției de frontieră Timiș a început o anchetă în urma incidentului de duminică în care doi polițiști de frontieră au fost loviți cu mașina de un contrabandist. Astfel, cei de la Timișoara au demarat o anchetă în urma căreia vor să afle cum a fost posibil ca cei doi contrabandiști să treacă fără probleme prin punctul de trecere a frontierei. Cercetați prealabil în regim de urgență sunt șeful punctului de la Moravița, dar și doi agenți.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.