tion.ro Web analytics

Direcția de Finanțe Timișoara convoacă, pentru a doua lună consecutiv, contribuabilii la o întâlnire care a avut deja loc. Anunțul oficial trimis pe adresa noastră a sosit la două zile după ce evenimentul a avut loc, o situație identică fiind consemnată și în noiembrie.
Ministerul de Finanţe şi ANAF se gândesc la fiecare dintre contribuabili şi vor să îi „ajute” pe oameni să își limiteze timpul alocat relaţiei cu Fiscul. Iar pentru aceasta, pe adresa fiecărui cetăţean va sosi câte o scrisoare, trimisă de ANAF, în care scrie cum se poate intra în Spaţiul Privat Virtula, „ghişeul” de pe internet unde descoperiţi ce sume datoraţi Finanţelor şi cum să le plătiţi online.
Finanţele regionale din vestul României contribuie tot mai generos la bugetele naţionale. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a raportat că a colectat, în ianuarie, venituri bugetare cu 164 de milioane de lei mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
A început un nou an, contribuabilii conștiincioși se gândesc deja la plata dărilor. Direcția Fiscală din Timișoara își va relua programul de lucru cu publicul de săptămâna viitoare, de luni, 12 ianuarie 2015, atunci când va începe și încasarea impozitelor și a taxelor locale. La Lugoj, impozitele vor putea fi achitate încă din această săptămână, de joi, 8 ianuarie.

Cariere de Poveste

Ina Biebel, antreprenor cu spirit creativ: „Am crezut că o să fac jurnalism și s-a întâmplat să pun cuvinte pe tricouri”
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.

Horoscop

HOROSCOP săptămâna 23-29 decembrie 2024
Află ce îți rezervă astrele:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 decembrie 2024, în Timișoara?
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Șofer rănit în urma unui accident produs la Timișoara
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.

România

Crin Antonescu ar fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie. 3

Eveniment

Tânăr arestat după ce a furat unelte din Moșnița Veche
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.

Eveniment

Necaz pentru o familie din Timiș. Acoperișul casei a luat foc
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.

Eveniment

Timișean depistat fără permis și băut în timp ce conducea prin Belinț
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici