Contribuabilii care au obligații fiscale restante până în 31 august beneficiază de o scutire de 50 la sută a majorărilor de întârziere dacă vin și plătesc până la sfârşitul acestui an. Pentru a beneficia de această facilitate trebuie să depună o declaraţie prin poştă. În această situaţie ar fi 50.000 de contribuabili persoane fizice în Timişoara, potrivit şefului Direcţiei Fiscale a Municipiului.
Ministerului Administratiei si Internelor anunta ca a fost aprobata procedura privind acordarea unor scutiri de la plata majorarilor de intarziere datorate de catre contribuabili pentru neachitarea la termenele scadente a obligatiilor fiscale: impozite, taxe locale si amenzi. Vezi care sunt facilitatile, vezi care sunt termenele!
Primii 100 de contribuabili persoane juridice din
Timişoara au fost invitaţi, miercuri, la o
întâlnire cu Executivul Primăriei. Marii
contribuabili ai Timişoarei vor sta faţă
în faţă cu primarul, cei doi viceprimari
şi directorii municipalităţii şi vor
avea ocazia să-şi spună nemulţumirile
în relaţia cu autorităţile locale
şi să primească explicaţii.
Mapamond
Luna va acoperi o parte din discul solar sâmbătă în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parțiale de Soare de aproximativ patru ore, care, deși nu va întuneca cerul, va trebui totuși să fie urmărită cu ajutorul unor dispozitive de protecție, informează Agerpres.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a sugerat vineri plasarea Ucrainei sub o administrație de tranziție sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), pentru a organiza alegeri prezidențiale în această țară, apoi negocieri în vederea unui acord de pace cu noile autorități, scrie Agerpres.
1
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că România va participa la grupul de lucru privind monitorizarea armistițiului de 30 de zile în Ucraina, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Trăim într-o lume în care siguranța nu mai este un aspect pe care îl putem ignora. De la protecția locuinței și a familiei, până la securitatea afacerilor și a informațiilor personale, tot mai mulți oameni aleg să folosească un echipament spion pentru a avea o verificare mai bună asupra situațiilor din viața de zi cu zi.
Ştiri din Timiș
Ce faci în acest weekend? Ce-ai spune de „o aventură” prin ținuturi care amintesc de insulele exotice Jurassic World, un safari spectaculos sau o plimbare prin fascinantul Lego City – toate în doar câteva minute? La Iulius Town ai ocazia să explorezi o colecție impresionantă de machete, realizate din mii de cărămizi LEGO®, în cadrul Expoziției Brickenburg – Zilele Fanilor LEGO®. Cei mici au ocazia să își exerseze dexteritatea la atelierele creative. Vino, în acest weekend, la Iulius Town și petrece timp de calitate împreună cu cei dragi!
Ştiri din Timiș
Grupul german d.velop a ales România nu doar ca destinație de extindere, ci ca loc de construire a unui nucleu strategic de expertiză, care va contribui activ la direcția produselor dezvoltate.
Utile
Vineri, 28 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.