Timişenii încep să folosească certificatul digital „Până la mijlocul lunii ianuarie au fost depuse 2.041 de cereri pentru utilizarea certificatului digital”, ne-a declarat Mircea Călin, directorul executiv al Direcţiei de Finanţe Timiş. Data limită pentru depunerea primelor declaraţii în sistem on-line, cele aferente lunii ianuarie, este 25 februarie.
Curtea Constitutionala a hotarat ca pensionarii cu pensii mai mari de 740 de lei nu vor mai plati contributia la asigurarile de sanatate de 5,5% pe intreaga pensie: aceasta se va achita doar pe diferenta de bani care depaseste acest plafon.
Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş anunţă persoanele fizice care au realizat, în lunile iulie şi august, venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 58/2010, că depunerea declaraţiilor şi încasarea contribuţiilor pentru ambele sisteme de asigurări (pensii şi şomaj) se poate face la oricare dintre cele două instituţii.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pun în executare, luni dimineață, zece mandate de percheziție domiciliară.
Bianca Belu are studii juridice și a lucrat 12 ani la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Când a simțit că nu mai are parte de provocări, s-a transferat la Consiliul Județean Timiș.
Luni, 18 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparaţii şi lucrări de întreţinere.
Luni vă puteți bucura de trei spectacole de teatru.
Copiii din oraș sunt invitați să participe la un atelier de lectură. Ei vor învăța despre importanța librăriilor și vor realiza împreună o poveste.
Arta și muzica în luptă împotriva cancerului. Eveniment caritabil la Liceul „Ion Vidu” din Timișoara
Asociația OncoHelp-Centrul de Oncologie OncoHelp, împreună cu Asociația Împotriva Cancerului și cu Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara pregătesc un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru pacienții diagnosticați cu cancer.