Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a prezentat, marţi, stadiul mai multor şantiere din oraş, printre care şi cel din zona Soarelui, cartierul în care locuieşte de altfel. Edilul susţine că, dacă ar putea vorbi, copacii ar spune „puţini am fost, mulţi am rămas”...
După plângerile legate de defrișarea arborilor din Piaţa Bălcescu şi a celor din cartierul Soarelui, odată cu noile reamenajări din aceste zone, timişorenii se revoltă faţă de tăierea copacilor din Piaţa Libertăţii, prevăzută prin noul proiect de reabilitare a centrului istoric. Şi asta, în condiţiile în care primăria investea, la finele anului trecut, în iluminatul artistic al statuii şi arborilor din Libertăţii.
Primarul Nicolae Robu a inaugurat, miercuri seara, iluminatul artistic din Piaţa Libertăţii. Lucrarea costă în jur de 5.000 de euro şi scoate în evidenţă atât monumentul Sf. Ioan Nepomuk, cât şi copacii din zonă. Edilul Timişoarei are planuri în acest sens şi cu Statuia Lupoaicei din Piaţa Victoriei.
Șmecheria folosită de municipalitatea timișoreană pentru a masca stațiile de monitorizare a calității aerului după o perdea de copaci va dispărea. Anunțul a fost făcut de primarul Timișoarei Nicolae Robu, care a afirmat că este mulțumit că, în ultima perioadă, din cauza campaniei de curățare a străzilor, nu s-au mai înregistrat depășiri ale valorilor limită de praf în atmosferă.
Prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cei care scriu proiecte în cadrul Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”, pot primi finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea de perdele forestiere cu rol de protecţie. Deja în judeţul Timiş au fost semnate patru asemenea contracte, două cu societăţi comerciale, din Birda şi din Dumbrava, şi două cu primăriile comunelor Parţa şi Tomnatic, pentru fiecare fiind acordate importante sume de bani.
Utile
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
38
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.