Primăria Timișoara anunță că lucrările la „prima creșă construită în Timișoara după zeci de ani”, adică cea de pe Calea Bogdăneștilor, se apropie de finalizare. Sunt la 90% cele de la parter, acum intervenindu-se la al doilea etaj și urmând în curând să fie instalat sistemul de securitate și făcute și branșamentele pentru utilități.
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” și Spitalul de Boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara se luptă cu valul de viroze care a acaparat populația pediatrică, odată cu revenirea copiilor la școală. Pe lângă gripă și celelalte viroze respiratorii, rujeola infectează din ce în ce mai mulți copii, iar doi sunt la terapie intensivă din cauza severității infecției, peste care se adaugă și bronhopneumonie. La Țurcanu se suplimentează spații de internare în containerele care nu au mai fost utilizate din pandemie.
Ora de muzică se desfășoară „altfel” pentru copiii din comuna Dumbrăvița. Astfel, proiectul Dumbrăvița Muzicală continuă cu o nouă serie de activități educative și interactive pentru elevii de la Școala Gimnazială Dumbrăvița, dar și pentru copiii din cadrul altor instituții de învățământ din comună.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății întregului corp, iar impactul lor asupra sistemului imunitar este semnificativ, explică Radu Butu, fizioterapeut cu peste 10 ani de experiență. Practicarea exercițiilor fizice in mod regulat poate întări apărarea naturală a organismului, contribuind la prevenirea infecțiilor, reducerea inflamației și creșterea capacității de răspuns la diverse amenințări. Totuși, este important să înțelegem cum și de ce exercițiile fizice influențează sistemul imunitar.
Ştiri din Timiș
Mesajul de Crăciun al episcopului romano-catolic de Timișoara din acest an subliniază întâlnirea divină cu Dumnezeu, care vine la noi sub chipul unui prunc, surprinzându-ne prin umilința și iubirea Sa. El ne îndeamnă să cultivăm o relație autentică cu Dumnezeu, în locul religiozității superficiale. În mijlocul conflictelor și agitației, Crăciunul ne amintește că adevărata speranță vine din deschiderea inimii către Isus. Episcopul subliniază că pacea se construiește prin generozitate și iubire, nu prin violență, și încheie cu urări de Crăciun binecuvântat și un an nou plin de speranță.
Ştiri din Timiș
ÎPS Ioan Mitropolitul Banatului adresează un mesaj plin de învățăminte și îndemnuri credincioșilor cu prilejul Nașterii Domnului. Pastorala evidențiază semnificația profundă a sărbătorii: descoperirea lui Hristos în smerenie și exprimarea recunoștinței pentru darul vieții veșnice.
Azi în Timișoara
Să aveți un Crăciun plin de bucurii, sănătate și iubire! Vă puteți crea momente de neuitat la târgul din centru.
Ştiri din Timiș
Prin intermediul proiectului național „Dăruim Bucurii și Aripi de Zbor” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) a fost derulată în Timișoara acțiunea de voluntariat „Dar din dar, bucurie de Crăciun”, care a sprijinit elevii cu nevoi speciale.
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.