Coplata în sistemul sanitar care va fi introdusă de la 1 aprilie ar putea duce la extinderea taxării pentru serviciile medicale publice, afirmă liderul Sanitas Timiș, Livius Cârstea. Sindicaliștii se tem că pacienții vor fi obligați în viitor să achite și alte taxe.
Legiuitorii din sănătate s-au gândit, în sfârşit, să facă ordine în sistem: vor pune bolnavii să plătească şi mai mulţi bani!! Pentru că îi bănuiesc pe medici de falsuri, legiuitorii cred că bolnavii ar trebui să plătească pentru consultaţii. Legea coplăţii a fost modificată şi am putea achita în plus între 5 şi 250 lei pentru accesarea unui serviciu medical.
Audierile in comisiile parlamentare ministrilor au scos de sub pres erori, gafe, probleme legislative. Ritli Ladislau de la Sanatate a declarat ca actuala lege privind coplata este inaplicabila si trebuie "reparata". Lui Borbely Laszlo de la Mediu i s-a reprosat de un coleg de Coalitie "modul in care a a gestionat, catastrofal" taxa de poluare auto, care "a reusit sa sicaneze mii si mii de oameni". Cei doi ministri din guvernul lui Emil Boc au primit recomandari favorabile pentru functiile de ministru in Cabinetul Mihai Razvan Ungureanu.
Marile noutăţi ale anului viitor în sănătate vizează transformarea spitalelor în societăţi sau fundaţii şi înfiinţarea caselor de sănătate private. Coplata introdusă de noua lege a sănătăţii este un alt aspect al modificărilor ce urmează.
Fostul ministru al sanatatii Cseke Attila desfiinteaza legea privind coplata in sanatate, asa cum a iesit din Parlament: este total schimbata fata de propunerea Guvernului: "Punerea in aplicare a legii, in forma actuala, va crea o harababura extraordinara".
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, pe un drum din Timiș. Un bărbat de 31 de ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.