Mesajul de Crăciun al E.S. Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara, episcop de Timișoara, se concentrează pe tema deschiderii inimii către lumina și iubirea aduse de Isus Cristos. Episcopul începe cu o parabolă despre un om care avea o pată în ochi și nu putea vedea frumusețea din jurul său, făcând o paralelă cu oamenii care nu pot vedea frumusețea nașterii lui Isus și a prezenței Sale continue în lume. El observă că mulți oameni trăiesc cu „pete negre” în ochi, incapabili să vadă și să primească lumina creștinismului.
În mesajul său de Crăciun, adresat credincioșilor, la fel ca în fiecare an, ÎPS Ioan Mitropolitul Banatului îi încurajează pe oameni să rămână fermi în credința lor și să trăiască în conformitate cu Evanghelia lui Hristos. De asemenea, el vorbește despre importanța comuniunii cu Dumnezeu, Creatorul nostru care „nu vrea să călătorim către nicăieri”.
Este perioada cadourilor și a faptelor bune iar cei de la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, alături de colaboratori și oameni de bine, ajung zi de zi în casele oamenilor dar și în centrele de îngrijire, în cămine și fundații dar și la oamenii care nu au un loc pe care să-l numească „acasă”. Cu toții au fost colindați, au colindat la rândul lor și au primit daruri.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat