Despre calitatea asfaltului folosit la străzile din Timişoara s-au spus multe şi s-au scris şi mai multe. Însă imaginile surprinse, joi dimineaţa, de un timişorean, care le-a postat apoi pe YouTube, sunt mai grăitoare.
Lucrări de mântuială pe strada Musicescu din Timișoara. Asfaltul în zonă s-a surpat din nou, de această dată afectată este pista de biciclete de pe marginea șoselei, unde drumul s-a rupt în dreptul intrării în curtea unui imobil. Lucrarea pe porțiunea respectivă a fost finalizată acum aproape doi ani.
O stradă din Timișoara a fost închisă, sâmbătă seară, după ce asfaltul s-a surpat și în zonă s-a format un adevărat crater. Este vorba despre strada Doctor Ioan Bonțilă, aproape de intersecția cu strada Tigrului.
În zona ultracentrală a Timişoarei, o groapă adâncă de vreun metru şi jumătate, suficient de largă să-ţi rupi picioarele căzând în ea, face din traseul Piaţa Libertăţii – Piaţa Unirii o aventură în jungla urbană.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, că nu va candida la alegerile din decembrie pentru viitorul Legislativ. Totodată, acesta nu intenționează să demisioneze din funcție.
Primăria Timișoara oferă noi informații despre lucrările de la Arena „Eroii Timișoarei”, cunoscut și ca „stadionul-lego”, din Calea Buziașului. Fundațiile sunt aproape gata și a început turnarea stâlpilor de susținere, printre altele. Per total, lucrările sunt gata în proporție de 25%.
1
Implantul dentar este considerat cea mai bună replică posibilă a unui dinte natural, sănătos. Dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, implantul dentar oferă o soluție de înlocuire care se apropie cel mai mult de funcționalitatea și estetica dinților naturali. Este solid, rezistent și nu prezintă fisuri, atât la propriu, cât și la figurat.
În comuna Darova, pe partea dreaptă a Drumului Județean 952C, polițiștii timișeni au găsit o groapă ilegală de gunoi. Acolo erau aproximativ 70.000 de kilograme de deșeuri constând în electrocasnice, resturi provenite din construcții și materiale plastice.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări Cod Galben şi Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara.
Polițiștii locali din Timișoara au verificat, în ultima săptămână, patru piețe din Timișoara. Au găsit mai multe probleme – de la curățenie la acte neconforme – și au dat 19 amenzi, în valoare totală de 17.700 de lei. Un comerciant a fost prins cu legume din import vândute în baza carnetului de producător.
1
Clubul de știință Mattika Explore a anunțat câștigătorul concursului pentru școlile din Timișoara, în cadrul proiectului Știință Creativă. Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” va beneficia de opt ateliere STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) în luna octombrie.