
Consilierii locali au fost de acord ca municipalitatea să se împrumute de 46 de milioane de euro. Mare parte din creditul de aproape 214 milioane de lei ce va fi accesat se va folosi pentru refinanțarea unor credite mai vechi, iar mai puțin de jumătate din bani se vor utiliza pentru investiții. În prim plan se află Pasajul Solventul, dar se au în vedere și alte proiecte.

Puțini timișoreni au fost curioși să afle de ce are nevoie Administrația Robu de un credit de 46 de milioane de euro. Cei care au fost interesați au vrut să afle cu totul alte lucruri, dar primarul spune că merge mai departe cu împrumutul și că banii nu trebuie să fie folosiți exclusiv pentru Pasajul Solventul.

Reprezentanții Primăriei Timișoara vor să ia un credit de 46 de milioane de euro, iar mai puțin de jumătate din această sumă să o folosească pentru realizarea Pasajului Solventul. Puteți să-i spuneți primarului Nicolae Robu dacă sunteți de acord sau nu ca primăria să se împrumute, la dezbaterea publică de marți!
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții, proiecții și spectacole.
Capitală Culturală
Publicul meloman este invitat, vineri, 21 martie, la Filarmonica Banatul din Timișoara, de la ora 19:00.
Mapamond
Președintele rus, Vladimir Putin, a acceptat marți propunerea președintelui american Donald Trump ca Rusia și Ucraina să înceteze timp de 30 de zile loviturile reciproce asupra infrastructurii energetice și a dat un ordin în acest sens armatei ruse, a anunțat Kremlinul, după o discuție telefonică avută de cei doi președinți, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Prefectului Mihai Ritivoiu i s-a „pus pata” pe învățământul seral din județ. În urma unui control inopinat efectuat de inspectoratul școlar, s-a descoperit că peste 90% dintre elevi – și chiar o bună parte a profesorilor – lipsesc de la cursuri. În acest condiții, prefectul amenință cu eliminarea acestor clase.
1
România
Aproximativ 19.800 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană anul trecut, o ușoară scădere de 3%, sau 600 de vieți mai puține pierdute, în comparație cu 2023.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că, începând de marți, 18 martie, echipele Societății de Drumuri Municipale (SDM) intervin în zona Gării de Nord. Vizavi de parcare va fi amenajată o zonă umbrită, iar, în a doua etapă, vor fi realizate și noi locuri de parcare.
6
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, marți, că la Giroc, pe un teren al instituției se va construi un Complex Sportiv Multifuncțional ce va purta denumirea „Timiș 4 All”. De asemenea, acesta a prezentat primele randări ale proiectului.
Capitală Culturală
Dacă vrei să afli cum își făceau dacii pâinea și ce loc ocupa acest preparat în viața lor, expoziția „Miros de pâine caldă – Pâinea în Dacia”, organizată vineri la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, îți oferă o incursiune în povestea ei. Evenimentul aduce laolaltă descoperiri arheologice, elemente etnografice și explicații istorice, dezvăluind cum transformau dacii grâul în pâine, cu mijloace rudimentare, dar ingenioase.