Alături de femeile din Cluj şi Bucureşti, cele din Timişoara deţin mai mult de o treime din afacerile înfiinţate în ultimii doi ani în România. În plus, în aceste centre economice, cele mai puternice din ţară, femeile sunt mai bine reprezentate în mediul de afaceri, deţinând cu patru procente mai multe firme decât media naţională.
Studenţii Universităţii de Vest Timişoara au acum la dispoziţie o nouă modalitate de a-şi asigura un număr mai mare de credite. Dar pentru aceasta trebuie să pună umărul la lucru. Mai precis, aceştia vor fi nevoiţi să presteze un număr de 60 de ore de voluntariat în cadrul uneia dintre organizaţiile neguvernamentale cu care UVT are acorduri. Răsplata: două credite universitare pe semestru.
Cei care au luat credite în franci elveţieni nu se lasă. Au ieşit în stradă pentru a cere Guvernului să convertească în lei creditele în valută, după ce moneda din ţara cantoanelor a urcat la un maxim istoric. Zeci de persoane s-au strâns, duminică, în Piaţa Victoriei din Timişoara.
Timişenii cu credite în valută au terminat anul 2014 cu restanţe totale de peste un miliard de lei, o sumă aproape similară înregistrată la finele anului 2013. Cel mai probabil, valoarea va creşte în luna ianuarie, aceasta din cauza crizei francului elveţian, devalorizarea monedei ducând mulţi clienţi la imposibilitatea de a-şi plăti la timp datoria la bancă.
Aproximativ 2.000 de persoane cu credite în franci elvețieni au protestat, duminică, în Piața Constituției din Capitală. Manifestanții cer autorităților să intervină de urgenţă în criza generată de aprecierea francului, astfel încât băncile să convertească în lei creditele în valută, la cursul istoric plus maxim 20%.
Capitală Culturală
Timișorenii și nu numai sunt așteptați în câteva zile să descopere unde și cum pot întâlni bărbatul perfect, toate acestea însoțite de râsete și voie bună.
Utile
Marți, 19 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume în care mulți dintre noi petrecem tot mai mult timp în fața calculatoarelor, pe drum sau în poziții care ne afectează sănătatea generală, postura corectă joacă un rol crucial în menținerea echilibrului fizic și prevenirea afecțiunilor musculare și articulare. Radu Butu, expert în fiziokinetoterapie, ne spune în acest articol cât de important este ca cei mici să aibă o postură corectă pentru a nu avea probleme pe viitor.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că marți, 19 noiembrie, se va întrerupe apa în Deta pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Azi în Timișoara
Marți, 19 noiembrie, puteți participa la un eveniment de schimb de haine, unde moda se întâlnește cu sustenabilitatea, la un recital coral cu orgă, la un seminar de lectură sau la terapie prin mișcare.
Eveniment
Accident cu mai multe victime, produs luni după-masă, în zona Badea Cârțan, unde două tramvaie s-au ciocnit. Vatmanul unuia dintre ele a rămas încarcerat. UPDATE 2. Traseu deviat temporar
10
Capitală Culturală
Revine la Teatrul Maghiar din Timișoara spectacolul „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara le va oferi spectatorilor ocazia să vadă ori să revadă un spectacol de zile mari.