Rusia este pe punctul de a fi exclusă din G8. După ce secretarul SUA a subliniat acest lucru, premierul canadian Stephen Harper a ameninţat şi el Rusia cu excluderea din G8 dacă nu va înceta imediat operaţiunile militare din peninsula Crimeea. Între timp, Vladimir Putin a rechemat în unităţi toţi militarii mobilizaţi în vestul şi centrul Rusiei.
Adjunctul ministrului rus de Externe a anunțat că Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului. Totuși, militari ruşi continuă să debarce masiv în Crimeea, încălcând acorduri internaţionale, au anunţat luni grăniceri ucraineni. Mai mult, nave militare ruse şi echipaje ale Pazei de coastă au efectuat exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică, în apropiere de Polonia, de ţările baltice, de Germania şi Suedia, anunţă Ministerul rus al Apărării.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avut, duminică seară, o convorbire telefonică cu Angela Merkel, cancelarul german, în vederea creării unui „grup de contact”, primul pas pentru începerea unui dialog privind Ucraina şi Crimeea, imediat după ce Rusia a trimis forţe armate în cea de-a doua ţară.
Administraţia interimară proeuropeană din Ucraina a început să mobilizeze trupele în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în contextul semnalelor privind o intervenţie militară rusă în regiunea autonomă prorusă Crimeea. Potrivit serviciilor de securitate ucrainene, citate de presa internaţională, vehicule militare şi trupe ruse deţin controlul, de aproximativ 48 de ore, asupra principalelor instituţii, drumuri şi aeroporturi din Crimeea. Totuși, semnele de identificare lipsesc de pe uniformele militarilor și de pe vehiculele acestora.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut și a primit aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până când situația se va normaliza, dar nu a luat încă decizia unei intervenţii militare.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.