
Oamenii legii au descins în două locații din Timișoara, pentru a-l reține pe suspectul principal, vinovat de uciderea a doi bătrâni, marți, în locuința lor din zona Palatului Dicasterial. UPDATE. Suspectul principal nu a fost găsit la niciuna dintre adrese. UPDATE 2. Polițiștii au ridicat probe din casa părinților suspectului. UPDATE 3. Polițiștii continuă verificările în zonă.

Anchetă ajunsă la final a procurorilor timișoreni de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Oamenii legii l-au trimis în judecată pe tânărul de 33 de ani care a omorât în bătaie doi soți și a rănit alte persoane. La momentul producerii atacului, individul era drogat și a bătut un polițist pentru a scăpa.
Ştiri din Timiș
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului.
Azi în Timișoara
Hristos a înviat! Cristos a înviat! Duminică puteți merge la Târgul de Paști din centrul Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din județul Timiș vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Venită cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Mapamond
Vladimir Putin a anunțat o „încetare a focului de Paște" în Ucraina. Va dura 30 de ore, începând sâmbătă, la ora 18, până în noaptea de duminică spre luni, la miezul nopții.
Ştiri din Timiș
Pentru al treilea an la rând, Domeniul Regal Săvârșin devine, în 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată. Vizitatorii vor avea parte de concerte, artizani ai gustului autentic și meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși.
Eveniment
Gest tragic înainte de Învierea Domnului. Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a încheiat, sâmbătă, socotelile cu viața.