Senatorul PSD, Mircea Geoană, este de părere că liberalii ar trebui să meargă singuri la alegeri și nu alături de social-democrați, deoarece „aceia care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă nu merită respectul PSD", iar acest lucru trebuie spus mai clar.
Liderul PNL şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, i-a cerut public preşedintelui ţării, Traian Băsescu, să îşi dea demisia pentru a scuti România de un nou scandal „jenant”, în legătură cu problema achiziţionării unui teren de către familia Băsescu.
Conducerea Partidului Democrat Liberal, a decis în cadrul ședinței Biroului Politic Național (BPN), de luni, excluderea din partid a senatorului Sorin Roșca Stănescu. Asta, după ce președintele penelist, Crin Antonescu, a anunțat această propunere, în urma acuzelor publice adresate de acesta de președintele Traian Băsescu.
Premierul Victor Ponta a declarat că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional nu au avansat ideea majorării cotei unice de impozitare. Totodată, primul ministru a spus că FMI nici nu se opune unei astfel de măsuri. Ce e cert este că în 2014 cota unică va rămâne la cuantumul de 16%.
Uniunea Social-Liberală trece în aceste săptămâni prin momente mai delicate, atât social-democraţii, cât şi liberalii văzând diferit anumite subiecte. Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu crede că atitudinea lui Crin Antonescu s-a schimbat în ultima perioadă şi are impresia că acesta îşi doreşte să candideze la Preşedinţie din Opoziţie.
Utile
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
38
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.