Fost parlamentar de Timiş, actual europarlamentar, Cristian Buşoi a fost acuzat că a plagiat în lucrarea sa de doctorat, obţinut la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara. El neagă, spunând că este o lucrare la care a muncit mult, în timp ce rectorul instituţiei, Marius Raica, spune că lucrurile de doctorat realizate la UMF Timişoara sunt verificate automat, prin sondaj, de un soft performant, spunând că teza respectivă a fost deja trimisă, în format electronic, spre organizaţiile care au solicitat-o.
„Timişoara, 25 de ani de libertate” - aşa se numeşte expoziţia care a fost deschisă, marţi seara, la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, eveniment menit să promoveze oraşul de pe Bega în contextul candidaturii pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Alături de europarlamentarul Cristian Buşoi, care a fost gazdă, şi oficialii Primăriei Timişoara, s-au aflat şi Daciana Sârbu, Theodor Stolojan şi Laszlo Tokes.
Se pregăteşte un nou eveniment de promovare a Timişoarei – oraş candidat pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, la Bruxelles. Primăria Timişoara, împreună cu Casa de Cultură a Municipiului şi europarlamentarul Cristian Buşoi, vor organiza o expoziţie şi o conferinţă la sediul Parlamentului European la finele acestei luni.
Europarlamentarul Cristian Buşoi, vicepreşedinte al PNL Timiş, a devenit, în urmă cu câteva zile, preşedinte interimar al PNL Sector 1 Bucureşti.
Cristian Buşoi, vicepreşedinte PNL Timiş, a obţinut la alegerile de duminica trecută un nou mandat de europarlamentar. Printre obiectivele pe care le va susţine în Parlamentul European se numără şi construirea unui nou spital de urgenţă la Timişoara.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1