Studenţii Universităţii de Vest din Timişoara împreună cu membrii Filialei Timiş a Crucii Roșii Române demarează o campanie de colectare de produse neperisabile destinate persoanelor din zonele afectate de viscol.
Timişorenii au avut parte, luni, de asistenţă medicală gratuită din partea organizaţiei Crucea Rosie, în Piaţa Unirii, în cadrul Zilei Europene Împotriva Obezităţii.
Între 40.000 şi 50.000 de persoane au murit şi alte trei milioane au fost afectate de serismul care a lovit marţi Haiti, a declarat joi Xavier Castellanos, directorul pentru Americi al Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii, relatează AFP. Imagini
Campania de Paşte „Dăruind vei
dobândi“ derulată de filiala Cluj Crucea
Roşie România a adus o speranţă pentru
350 de vârstnici şi copii cu situaţie
şcolară bună, dar cu dificultăţi
materiale.
Săptămâna trecută, filiala judeţeană de Cruce Roşie Arad a trimis o ultimă tranşă de bani - 1.000 de lei - comunei Ulma din judeţul Suceava, grav afectată de inundaţii.
Ştiri din Timiș
CFR Călători sărbătorește Ziua Națională prin introducerea unor trenuri numite „Trenurile Unirii”, care vor transporta românii către Alba Iulia, orașul simbol al Marii Uniri de la 1918. Din Timișoara, două curse vor facilita accesul la evenimentele dedicate sărbătoririi celor 106 ani de la Unirea Transilvaniei cu România.
Sănătate
Luni, 18 noiembrie, este Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice. Medicii din Timișoara atrag atenția asupra pericolului creșterii rezistenței la antibiotice.
Ştiri din Timiș
La Timișoara, a fost inaugurat vineri, 15 noiembrie, unicul consulat onorific al Columbiei din România, marcând un pas important în consolidarea relațiilor diplomatice și economice dintre cele două țări. În acest moment, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între cele două țări.
Capitală Culturală
Universitatea Politehnica Timișoara readuce timișorenilor oportunitatea de a descoperi cultura japoneză. Timp de o săptămână vor avea loc diverse activități artistice, educaționale, dar și dialoguri cu două personalități din Japonia.
Ştiri din Timiș
Mai bine de 250 de persoane și peste 150 de utilaje sunt angrenate pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1. Șantierul se poate observa de la înălțime într-un video trimis de un cititor Tion.
Ştiri din Timiș
Dezvoltatorul Wallberg a obținut autorizația de construcție și finanțarea pentru a patra clădire rezidențială din ansamblul XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente. Dezvoltatorul a pregătit, de asemenea, organizarea șantierului și a demarat lucrările de construcție. În paralel, se finalizează construcția celui de-al treilea turn din XCity Towers, care va fi livrat anul acesta.
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pun în executare, luni dimineață, zece mandate de percheziție domiciliară.
4
Cariere de Poveste
Bianca Belu are studii juridice și a lucrat 12 ani la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Când a simțit că nu mai are parte de provocări, s-a transferat la Consiliul Județean Timiș.