tion.ro Web analytics

Un banner uriaș, amplasat în centrul Timișoarei, înfățișând orașul nostru după anul 2021, anul în care e desemnat Capitală Culturală Europeană, a făcut furori pe rețelele de socializare. Reacțiile timișorenilor nu au întârziat să apară: „Suntem luați la mișto”, „o glumă proastă” sau „de vină e administrația locală că a permis amplasarea” sunt doar câteva dintre nemulțumirile exprimate de către aceștia.
Banii rămași după prima distribuire de fonduri nerambursabile pe „agenda culturală” au fost reîmpărțiți în cele din urmă de reprezentanții Primăriei Timișoara. La jumătatea anului a fost făcută publică lista proiectelor culturale ce au avut loc în prima jumătate a anului. Erau disponibili 2,8 milioane de lei și au primit finanțare 48 de evenimente, din 114 de dosare depuse. Casa de Cultură a orașului a lansat apoi al doilea concurs de proiecte, pentru care au rămas 900.000 de lei. Iată că primăria a împărțit în cele din urmă banii, pe 36 de evenimente.
Consilierii timişoreni au aprobat de-abia acum, la jumătatea anului practic, lista proiectelor culturale care vor beneficia de finanţare de la bugetul local pentru activităţi non-profit în 2015. Suma totală pusă la bătaie este de 100.000 de euro. Unii n-au primit finanţare din simplul motiv că proiectele lor erau programate în prima parte a anului... Aleşii locali, cu ”suportul” primăriei, au reuşit să anuleze un eveniment care ar fi trebuit să aibă loc în premieră în România la Timişoara: Jocurile Olimpice ale Actorilor!
Deși micuța insulă din Marea Mediterană, Corsica, are legături istorice puternice cu Italia și este ținut francez din 1769, cei 300.000 de locuitori ai săi încă își conservă mândria unei culturi proprii, inclusiv dialectul corsican, bogat în proverbe. Chiar dacă este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Europa, Corsica a reușit să-și mențină farmecul rural, care atrage peste 3 milioane de vizitatori în fiecare an.
Timișoara a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, gazda primului eveniment din România de reutilizare a datelor culturale. Este vorba despre „Timișoara Open Culture Hackathon”, acțiune în cadrul căreia au fost lansate nu mai puțin de patru platforme pe care amatorii de artă le vor putea accesa cu ușurință. Tablouri, cărți poștale, portrete ale familiei regale sau monumentele publice din orașul de pe Bega, vor putea să descoperite printr-un singur… click.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 decembrie 2024, în Timișoara?
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Șofer rănit în urma unui accident produs la Timișoara
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.

România

Crin Antonescu ar fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie. 3

Eveniment

Tânăr arestat după ce a furat unelte din Moșnița Veche
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.

Eveniment

Necaz pentru o familie din Timiș. Acoperișul casei a luat foc
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.

Eveniment

Timișean depistat fără permis și băut în timp ce conducea prin Belinț
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. 1

Ştiri din Timiș

Doar două firme interesate să realizeze proiectul „Județul în miniatură” la Moșnița Nouă
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). 1

Ştiri din Timiș

Licitație pentru „securitate informatică” la Primăria Timișoara, după atacul cibernetic din august
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici