Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman: sunt doar trei dintre semnăturile celebre ce se vor regăsi în expoziţia-eveniment organizată în capitala Banatului de Artmark, cea mai importantă casă de licitaţii de artă din România. 50 de capodopere ale artei românești și europene vor putea fi admirate vineri, 12 aprilie, între orele 10:00 - 21:00, în spațiul Hotelului Timișoara, Str. Mărășești nr.1-3.
Alice în Ţara Minunilor IT: pentru prima dată în România, un duplex teatral live va uni două oraşe, prin intermediul tehnologiei ICT, a magiei „virtuale” care, cu siguranţă, l-ar fi captivat chiar şi pe Lewis Caroll, dacă ar fi trăit astăzi. Premiera „Alice (Pe urmele lui Lewis Caroll)” va avea loc în 10 iunie 2013, concomitent în Timişoara şi Szeged. Vor exista două ecrane-gigant, două scene simultane, iar spectacolul va putea fi urmărit live de peste 1000 de spectatori. Proiectul Teatrului Maghiar din Timişoara beneficiază de o finanţare europeană de peste un sfert de milion de euro.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au elaborat în sfârșit proiectul de buget pe anul în curs. Timișoara dispune anul acesta de aproape 300 de milioane de euro, mai exact de un buget total de aproximativ 1,3 miliarde lei. Priorităţile anului 2013 sunt sănătatea, învăţământul şi cultura, spun oficialii municipalităţii. Vedeţi în continuare ce investiţii vor fi finanţate cu bani de la bugetul local anul acesta!
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara sărbătorește în 27 martie Ziua Mondială a Teatrului cu premiera Vremuri de pace, în regia lui Hajdu Szabolcs. Tânărul regizor din Budapesta, deținător al mai multor premii internaționale este și actor în propria piesă. Decorul şi costumele spectacolului sunt creaţia reputatei scenografe Iuliana Vîlsan.
„Ce este timpul?...”. O întrebare etern-provocatoare, căreia artistul plastic Vică Tilă Adorian îi „răspunde” cu o nouă expoziţie circumscrisă unui ambiţios program estetic personal, la Galeria Calina din Timişoara.
Eveniment
Noaptea dintre ani este marcată nu doar de petreceri și festivități, ci și de o implicare intensă a forțelor de ordine și a pompierilor în județul Timiș pentru asigurarea siguranței comunității. Polițiștii și pompierii timișeni vor fi la datorie, pregătiți să intervină prompt în cazul oricăror situații de urgență.
1
România
Premierul Marcel Ciolacu cere companiilor să fie solidare cu Guvernul și populația României și timp de 6 luni de zile să înghețe prețurile, potrivit Hotnews.ro.
4
Ştiri din Timiș
Vineri, 10 ianuarie 2025, la Jimbolia este organizat un tur ghidat inedit. Cei 80 de ani trecuți de la deportarea șvabilor bănățeni în URSS va fi marcat prin evenimentul „Deportați în U.R.S.S.”.
3
Eveniment
Un bărbat de 49 de ani a fost reținut luni, 30 decembrie, după ce a încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Timișoara. Polițiștii au intervenit în urma unei sesizări din partea fostei concubine, care a raportat că acesta s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri de domiciliul ei, încălcând restricțiile impuse.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara, prin intermediul Casei de Cultură, organizează o petrecere de Revelion în Piața Victoriei, pregătind un program special pentru locuitorii orașului. Pentru a facilita accesul către centrul orașului și a reduce aglomerația rutieră, programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit.
2
Eveniment
Pompierii timișoreni au intervenit duminică noaptea pentru a stinge un incendiu violent pe strada Martir Elena Nicoară. Flăcările au cuprins acoperișul și interiorul unei clădiri, afectând o suprafață de 150 mp și distrugând un autoturism. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Mapamond
Fostul președinte american Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a murit duminică la vârsta de 100 de ani, scrie Agerpres. Acesta a avut un singur mandat prezidențial (1977-1981).