Horticultura, societatea Primăriei Timișoara, a preluat în administrare, spre finalul lunii septembrie, cimitirele Calea Șagului și Rusu Șirianu. De atunci, echipele societății au început munca de curățenie, una nu foarte ușoară potrivit reprezentanților primăriei. Acțiunile s-au intensificat pe finalul acestei luni, odată cu apropierea Zilei Morților.
O firmă contractată de Consiliul Județean Timiș, instituție care are în administrare pista de biciclete care duce spre Serbia, a intervenit pe aproximativ 40 de kilometri pentru a face curățenie. Urmează primul weekend din acest an când amatorii de pedalare vor putea ajunge pe două roți în țara vecină.
Capitală Culturală
Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, atrage mulți vizitatori, printre care se află și tineri.
Ştiri din Timiș
În urmă cu 35 de ani, în data de 20 decembrie, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La ora 12, sirenele vor suna trei minute pentru a marca acest moment istoric.
Ştiri din Timiș
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - Timpark urează tuturor cetățenilor Sărbători Fericite și un An Nou plin de bucurii și împliniri.
Utile
Vineri, 20 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
În 20 decembrie este Ignatul, o zi încărcată de obiceiuri şi de tradiţii la români, ea reprezentând, cu precădere în mediul rural, ziua în care este sacrificat porcul din care se pregătesc apoi toate preparatele pentru masa de Crăciun.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, concerte și proiecții.
Ştiri din Timiș
O oră și jumătate au dezbătut, joi, aleșii locali din Timișoara propunerea administrației Fritz ce privește impozitele și taxele locale. Însă proiectul nu a întrunit suficiente voturi ca să fie aprobat de Consiliul Local.
2
Eveniment
Zece locatari din Timișoara s-au speriat foarte tare joi seara și au ieșit în mare grabă din locuințe după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament din blocul lor.