ADVERTORIAL. Mulți oameni se plâng că „i-a tras curentul”, atunci când acuză o durere de dinți. Câtă influență au curenții de aer asupra dinților noștri și ce eficiență au leacurile „băbești” folosite de multe ori ca tratament acasă? Am discutat despre aceste lucruri cu Lavinia Martinescu, medic specialist în chirurgie dento-alveolară la Cabinetul Ultra-Med din Timișoara.
Începe o altă săptămână, Enel anunţă noi întreruperi în alimentarea cu energie electrică în judeţul Timiş începând de luni. Vor rămâne fără curent locuitorii de pe mai multe artere ale Timişoarei şi din Lugoj, dar vor fi afectaţi şi consumatori din alte localităţi ale judeţului. Vedeţi în continuare programul complet al întreruperilor.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.
Eveniment
Din cauza vitezei neadaptate la carosabilul ud, un tânăr în vârstă de 18 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod.
1
Turism
Sibiul, oraș aflat în centrul țării, se află în topul destinațiilor alese de turiști iarna. Unul dintre motive este și Târgul de Crăciun, care se desfășoară în centrul orașului.